Cercetătorii au realizat o...
Un nou caz de variola maimuței a fost confirmat în România.
”Este vorba despre un bărbat de 39 de ani din Cluj. Starea lui de sănătate este bună și se află în izolare în spital. Până în prezent, în România au fost diagnosticați cu variola maimuței 20 de pacienți”, transmite Ministerul Sănătății.
Medicii au confirmat primul caz de variola maimuței la copii, este vorba de un băiat cu vârsta de nici 10 ani, iar avertismentul acestora este că se poate dezvolta și la copii și ”poate fi prezent în populația generală”.
Președintele Centrului de Inovație în Medicină, dr. Marius Geantă a făcut anunțul, joi seară, într-o postare pe Facebook.
”A fost diagnosticat primul caz de infectare cu virusul variolei maimuței la copil - un băiat cu vârsta mai mică de 10 ani, din Olanda. Modalitățile prin care băiatul a ajuns să fie infectat nu sunt cunoscute, iar datele provenind din analiza genomică a virusului care a infectat copilul sunt diferite de cele obținute prin secvențierea altor cazuri diagnosticate în Amsterdam”, a scris Marius Geantă, citând EuroSurveillance, revista europeană privind supravegherea, epidemiologia, prevenirea și controlul bolilor infecțioase.
Potrivit EuroSurveillance, la finele lunii iunie, copilul cu vârsta mai mică de 10 ani, fără antecedente medicale relevante, s-a prezentat la Camera de Gardă pediatrică din Amsterdam. ”El a fost vaccinat conform programului național de vaccinare olandez și a avut varicelă când avea 5 ani.
Cu trei săptămâni înainte de vizită, a prezentat o durere în gât cu febră, care s-a rezolvat spontan în ziua următoare. O zi mai târziu, a călătorit în Turcia pentru o vacanță de o săptămână.
După ce s-a întors, a observat două mici leziuni rotunde ale pielii pe maxilarul inferior și pe obrazul stâng”, au transmis medicii. Citește mai departe AICI.
Compania daneză de biotehnologie Bavarian Nordic a anunțat, astăzi, că CHMP - Comitetul pentru medicamente de uz uman - al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) a adoptat un aviz pozitiv prin care recomandă ca autorizația de introducere pe piață pentru vaccinul antivariolic al companiei, IMVANEX, să fie extinsă pentru a include protecția persoanelor împotriva variolei maimuțelor.
”Datele care susțin avizul pozitiv au fost prezentate la cererea Grupului operativ de urgență (ETF) al EMA, având în vedere actualul focar de variolă de maimuță din mai multe țări.
Recomandarea de la CHMP va fi transmisă în scurt timp Comisiei Europene (CE) pentru aprobare finală. Odată acordată de către CE, autorizația de introducere pe piață extinsă va fi valabilă în toate statele membre ale Uniunii Europene, precum și în Islanda, Liechtenstein și Norvegia”, se arată în anunțul făcut de Bavarian Nordic.
”Salutăm revizuirea rapidă de către Comitetul pentru medicamente de uz uman și recomandarea de a extinde aprobarea vaccinului nostru pentru a include protecția împotriva variolei maimuțelor, aliniindu-ne astfel la aprobările de la FDA din SUA și Health Canada.
Deși am furnizat deja vaccinul nostru multor țări europene în timpul actualei epidemii de variolă de maimuță, inclusiv livrări către stocul comun al UE facilitat de Autoritatea Europeană pentru Pregătirea și Răspunsul la Urgențe Sanitare (HERA), extinderea etichetei va contribui la îmbunătățirea accesului la vaccin în întreaga Europă și la consolidarea pregătirii viitoare împotriva variolei de maimuță”, a declarat Paul Chaplin, președinte și director executiv al Bavarian Nordic. Citește mai departe AICI.
Dr. Sandra Alexiu, președintele AMFBI, a publicat diferențele dintre variola maimuței, varicelă și variolă. Cele trei boli au simptome complet diferite și de manifestă diferit.
De exemplu, dintre cele trei, variola maimuței este singura în care duce la umflarea ganglionilor limfatici.
Variola Maimuței
Febra: 1 - 5 zile înainte de erupția cutanată
Apariția erupției cutanate: De cele mai multe ori începe de pe față, apoi se răspândește în alte zone, inclusiv în palme și tălpi. Ulterior se formează o crustă și cade.
Ganglioni limfatici umflați: DA
Timp înainte de apariția simptomelor: 5 - 21 zile
Durata bolii: 2 - 4 săptămâni.
Mortalitate: 1 - 10% din cazuri, dar depinde de tulpină.
Care sunt simptomele variolei maimuței, citește AICI
Varicela
Febra: 1 - 2 zile înainte de erupția cutanată
Apariția erupției cutanate: Erupția cutanată iritabilă, asemănătoare unor vezicule - mai întâi pe piept, spate și față, apoi se răspândește pe tot corpul. Absentă pe palme și tălpi.
Ganglioni limfatici umflați: NU
Timp înainte de apariția simptomelor: 10 - 21 zile
Durata bolii: 4 - 7 zile
Mortalitate: cazuri rare.
Variola
Febra: 2 - 4 zile înainte de erupția cutanată
Apariția erupției cutanate: Începe cu mici pete pe limbă sau gură. Apoi apare pe față și se răspândește pe brațe sau picioare și apoi pe palme sau tălpi. Ulterior se formează o crustă și cad.
Ganglioni limfatici umflați: NU.
Timp înainte de apariția simptomelor: 7 - 19 zile
Durata bolii: până la 5 săptămâni.
Mortalitate: Până la 30% din cazuri, dar deprinde de tulpină. Citește mai departe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Cercetătorii au realizat o...
Autodiagnosticarea pe internet poate...
Depresia postpartum este o condiție...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Proteinele sunt macronutrienți vitali...
Alimentația echilibrată, bogată în...