Alimentația în sezonul rece poate fi...
Oprirea temporară a testelor clinice ale companiei AstraZeneca și ale Universității Oxford de azi, 9 septembrie, din pricina unei reacții adverse nu înseamnă că nu se va mai scoate pe piață un vaccin împotriva infecției COVID-19, precizează specialiștii.
Un purtătorul de cuvânt al companiei farmaceutice amintite a declarat suspendarea testelor drept o ”rutină” din pricina unei ”boli inexplicabile”, conform The Guardian. Profesorul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din București, spune că suspendarea studiilor în astfel de cazuri ”este procedura standard” și că ”până nu se lămurește situația nimeni nu dă nicio declarație”.
Reamintim că acest vaccin dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford ar putea fi unul dintre primele care să apară pe piață. În a treia etapă a studiilor clinice, adică a testelor pe oameni, sunt implicați circa 30.000 de participanţi în SUA, Marea Britanie, Brazilia şi Africa de Sud.
”Când apare un efect secundar advers se oprește toată procedura, se evaluează ce s-a întâmplat și dacă are legătură cu molecula de studiu. Dacă n-are legătură cu molecula de studiu, respectiv cu vaccinul în cazul de față, se reia parcursul. Dacă are legătură cu vaccinul, nu neapărat se oprește, se reia de la un punct unde a fost bine pentru că, în momentul de față, se experimentează mai multe concentrații și sunt mai multe tipuri de vaccinuri”, explică profesorul Streinu-Cercel.
Concluzia deciziei de suspendare a testelor realizate de AstraZeneca și Oxford o repetă managerul de la Matei Balș:
”Oriunde apare un efect advers secundar în testul unui trial clinic, se oprește trialul clinic și se încearcă elucidarea problemei. Dacă ține de vaccin se reia toată procedura; dacă nu ține de vaccin, se spune că n-are legătură cu vaccinul și se merge mai departe”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Alimentația în sezonul rece poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Acest truc simplu te scapă rapid de...