Acest truc simplu te scapă rapid de...
Zece persoane au fost duse, astăzi, la sediul In spectoratului Județean de Poliție Dâmbovița pentru audieri în cadrul unui dosar penal de „vaccinare la chiuvetă”. Anchetatorii spun că faptele s-au petrecut într-un cabinet al unui medic de familie din Târgoviște.
Conform informațiilor furnizate de IPJ Dâmbovița, mandatele de aducere au fost puse în aplicare de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
„În urma cercetărilor s-a stabilit că, în perioada iunie-iulie 2021, două persoane, în calitate de asistente medicale la un cabinet medical individual din Târgoviște, ar fi primit diverse sume de bani de la 11 persoane, pentru a le elibera certificate de vaccinare, fără ca vaccinarea împotriva COVID-19 să aibă loc. Zece persoane au fost aduse la sediul Inspectoratului pentru audieri”, precizează IPJ Dâmbovița.
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au pus în executare 14 mandate de aducere.
Dosarul penal a fost deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, luare și dare de mită, cumpărare de influență, fals intelectual și fals informatic.
Acesta nu este singurul caz de acest fel.
Tot în Dâmbovița, anul trecut, o femeie, în calitate de medic de familie, instigată de un bărbat, ar fi introdus în sistemul informatic specific date nereale privind vaccinarea a 10 persoane (sportivi la un club de fotbal) împotriva COVID-19, în perioada iulie-august. Femeia a fost și ea reținută.
Anul acesta, pe 12 ianuarie, ofițerii DGA și procurorii din Neamț au confiscat teancuri de bani și certificate false de vaccinare contra COVID, în urma a 25 de percheziții la mai mulți medici și asistente din județele Neamț și Iași. Cinci persoane au fost reținute, miercuri, în urma acestor percheziții, după ce polițiștii a u constatat că în unele cazuri, beneficiarii au obținut certificatele de vaccinare fără ca măcar să asigure prezența fizică la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Trei factori de risc majori duc la...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Acestea sunt cele mai importante...