Tulpină a unei bacterii, factor de risc principal pentru cancerul de stomac

Helicobacter pylori se ascunde în peretele stomacului, pe care îl străpunge
Oamenii de știință de la Centrul de Cercetare al Cancerului Fred Hutchinson au descoperit că o tulpină specifică de Helicobacter pylori este puternic corelată cu cancerul de stomac. Studiul lor pilot, publicat în revista Plos One, ar putea fi, în cele din urmă, folosit pentru a crea noi strategii de tratament și de screening pentru pacienți.

În colaborare cu cercetătorii de la Universitatea din Zhengzhou, echipa de la Centrul de Cercetare al Cancerului Fred Hutchinson a efectuat teste pe 49 de pacienți cu endoscopie la stomac și probe de scaun, în căutarea lui Helicobacter pylori cu o variantă a genei cagA, cunoscută ca EPIYA D. Ei au descoperit 91% dintre pacienți Tulpina EPIYA D au avut, de asemenea, cancer.

De ce prevalența e mai mare în anumite zone

Știam că bacteria H. pylori are o corelație puternică cu cancerul de stomac, dar a fost dificil să se precizeze de ce anumiți pacienți, mai ales în zone cum ar fi Asia de Nord-Est, sunt mai susceptibili la această formă de cancer”, a declarat Dr. Nina Salama, autor principal al studiului și membru al departamentelor de biologie umană și de științe ale sănătății publice de la Centrul de Cercetare al Cancerului Fred Hutchinson.

„Cu toate că au un caracter preliminar, aceste rezultate ar putea fi primul pas în identificarea celor mai înalte grupuri de risc și de îmbunătățire a planurilor de screening și de tratament", a arătat cercetătorul.

H. pylori este o bacterie în formă de spirală care crește în stratul de mucus care acoperă interiorul stomacului uman și provoacă ulcer. Mai mult de 50% din populația lumii se crede că are boala infecțioasă, care este cauza principală identificată a cancerului de stomac. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, cancerul de stomac a fost a patra dintre cele mai frecvente cauze de deces prin cancer în 2015, ucidând peste 750.000 de persoane la nivel global.

Provoacă 20% din cancerele de stomac, la nivel mondial

„Din păcate, infecțiile ca H. pylori, direct sau indirect, provoacă până la 20% din cazurile de cancer la nivel mondial", a adăugat Salama.

„Dar, faptul că știm cauza ne dă un obiectiv clar de a dezvolta vaccinuri pentru prevenire sau instrumente pentru a recunoațte mai bine riscul", a arătat specialistul citat de sciencedaily.com.

Echipa de cercetători recunoaște numărul mic de participanți la studiu și limitările concluziilor care pot fi trase, dar speră ca, în continuare, alături de colegii de la Zhengzhou, să dezvolte un studiu mai mare.

Studiul integral, publicat în 12 septembrie 2018, poate fi consultat pe pagina revistei Plos One.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel