TOP băuturi de care să NU te atingi pe caniculă. Dr. Bilic: Nu sunt nici răcoritoare, nici tonice

Pe timp de caniculă, nu este indicat să bem lichide nici prea reci, nici prea fierbinți. Explicația ne este oferită de celebrul medic nutriționist Mihaela Bilic. 

"Când afară e cald, nu trebuie băut nici prea rece nici prea cald.

Deși la prima vedere suntem tentați să bem lichide cat mai reci când este caniculă, adevărul i-e că ele nu ne răcoresc pe măsură. Culmea e că nici recomandarea de a consuma lichide fierbinți nu are justificare! Ca să ne răcorim trebuie să fim bine hidratați, doar prin transpirație corpul poate pierde o parte din căldură - deci aportul de lichide e foarte important, ideal să fie la temperatura ambiantă.

Organismul are o funcție de termoreglare cu obiectivul de a menține constantă temperatura corpului în jurul valorii de 37 °C. Orice mâncare sau băutură consumăm, va trebui adusă la această temperatură, ceea ce presupune o cheltuială termică suplimentară, care ne încălzește. Băuturi cu multă gheață sau ceaiuri și supe fierbinți? Toate vor declanșa un val de căldură.

Tot contraproductive pe timp de caniculă sunt băuturile dulci (sucuri fresh sau carbogazoase, cocteiluri) și alcoolul concentrat. Zahărul crește glicemia și declanșează secundar o hipoglicemie, cu stare de slăbiciune - deci sucurile dulci nu sunt nici răcoritoare, nici tonice. Alcoolul crește deshidratarea și poate provoca hipotensiune cu stare de moleșeală.

Ce ne recomandă dr. Bilic

 

Ca și variante perfecte de lichide ce pot fi consumate pe timp de caniculă sunt: apa plată și apă carbogazoasă aromatizate cu felii de fructe (citrice, căpșuni) sau condimente (frunze de mentă, busuioc, ghimbir), infuziile de fructe sau de plante. Cat despre alcool, vinul alb sau roze se pretează a fi diluat cu apă sau cuburi de gheață. Tot pentru hidratare cu remineralizare încercați cafea cu lapte rece și puțină gheață, fără nici un strop de zahăr - efect tonic și anorexigen garantat.", scrie medicul nutriționist Mihaela Bilic pe rețelele de socializare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel