Ce este, de fapt, tusea măgărească și...
În ultimii ani, procedura TAVI, adică de Implantare Transaoeritcă de Valvă Aortică, a devenit o opțiune tot mai populară și mai preferată în tratarea stenozei aortice, în special pentru pacienții în vârstă.
TAVI este o procedură minim invazivă care implică înlocuirea valvei aortice cu ajutorul unui dispozitiv special.
Această valvă nouă este plasată în interiorul valvei aortice existente, eliminând astfel necesitatea unei intervenții chirurgicale deschise și a extragerii valvei bolnave.
Principala indicație pentru această procedură este stenoza aortică, o afecțiune care apare de obicei odată cu înaintarea în vârstă.
"În clinica noastră se practică de ceva timp, de prin 2014 am început cu procedurile structurale. Cea mai frecventă procedură structurală este cea legată de valva aortică. Este așa-numita procedură TAVI, care pe măsură ce s-a practicat din ce în ce mai mult în mai multe centre de cardiologie intervențională, ea a devenit din ce în ce mai cunoscută, iar astăzi chiar suntem bucuroși că pacienții noștri ne întreabă despre ea, dacă ar putea alege procedura aceasta, pentru că este mai puțin traumatizantă pentru pacienți, recuperarea este foarte rapidă și atunci ne bucurăm că încercăm să ajungem pe o linie mult mai agreată de pacienți.
Cu această ocazie ei se vor prezenta mai bine și mai repede la medic și asta le va aduce un nivel de calitate a vieții mai bun.
Procedura TAVI se referă practic la rezolvarea stenozei aortice care se instalează odată cu vârsta. Să spunem că este una dintre cele mai frecvente afecțiuni la nivelul valvei aortice, care cu mici excepții legate de anatomie, respectiv valva bicuspidă sau alte, eu știu, situații de traumatism și cu alte situații de excepție, marea majoritate a pacienților sunt totuși vârstnici. Adică începând cu 60-70 de ani și sigur, grupa de vârstă cea mai ridicată 80-85 de ani și, evident, peste 90 de ani.
Procedura poate fi aplicată și pacienților foarte vârstnici.
Este important să știm comorbiditățile pacienților pentru că și asta ne ridică unele probleme și atunci trebuie să le rezolvăm întâi pe ele și pe urmă să putem pune valva aortică în condiții bune.
Dar ca și tehnică, ea se realizează pe la nivelul plicii inghinale, printr-un loc de puncție femurală, sigur cu anumite catetere de dimensiuni puțin mai mari și care conduc până la nivelul cordului prin aortă și la nivelul valvei aortice un dispozitiv, care este alcătuit ca un stent în interiorul căruia se află niște cuspe.
Cuspele sunt din pericard bovin sau din pericard de porc, numai că ele sunt conduse practic de diferențele de presiuni.
Nu există un alt mecanism decât presiunile care sunt la nivelul valvei aortice și asta este un lucru foarte bun.
Funcționează natural, pentru că noi nu înlocuim valva respectivă, doar punem prin a această nouă valvă.
Cu alte cuvinte, traumatismul local este doar prin montarea acestei valve, nu chirurgical, prin excluderea vreunei părți a valvei bolnave.
Ceea ce în afară de faptul că este o atitudine mai naturală față de valvă, cu un traumatism mult mai mic, și timpul de realizare este mai scurt.
Sunt diverse modele de a practica această procedură în sensul anesteziei generale. Unii pacienți pot traversa numai cu anestezie generală. Există și grupe de pacienți care pot traversa cu o somnolență profundă, nu neapărat anestezie generală și acesta este unul din scopurile noastre următoare, pentru că pacientul care nu trece printr-o anesterie generală se recuperează cu atât mai repede.
Deci încercăm să alegem grupe de pacienți care să fie tratați ca și când am pune un stent coronarian", a declarat medicul Rodica Niculescu, de la Spitalul Clinic SANADOR, pentru DC Medical.
Cât durează procedura TAVI?
"După ce se realizează procedura, pacientul rămâne o noapte în terapie intensivă. De regulă, după examinarea ecografică de a 2-a zi este condus către salon. Se urmăresc încă două, trei zile pacienții", a mai spus medicul Rodica Niculescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Ce este, de fapt, tusea măgărească și...
2025: anul care schimbă totul. Ești...
Un studiu arată că la persoanele cu...
Când primești diagnosticul de cancer la sân sau doar suspiciunea...
O vorbă din popor spune că s-au...
Seleniul este unul dintre acei...
Acest ceai te pune rapid pe picioare....