Montarea unui stimulator cardiac, cea mai frecventă complicație a inimii. Dr. Rodica Niculescu: Pot ajunge la blocaj total. Durează 5 zile lucrătoare maxim

Stimulator cardiac inima - Foto: Freepik @rattanathip
EXCLUSIV
Montarea unui stimulator cardiac este o complicație frecventă în tratamentul inimii, deoarece mulți pacienți suferă de tulburări de ritm cardiac, ne-a explicat medicul cardiolog Rodica Niculescu.

Montarea unui stimulator cardiac este una dintre complica'iile frecvente în tratamentul valvular aortic, conform medicului Rodica Niculescu.

Într-o emisiune DC Medical, medicul ne-a explicat că mulți dintre pacienții care necesită o valvă aortică suferă de tulburări de ritm, ceea ce poate duce la necesitatea montării unui stimulator cardiac permanent.

Dr. Rodica Niculescu a subliniat că pacienții cu probleme la nivelul valvei aortice prezintă adesea tulburări de ritm cardiac. În astfel de cazuri, montarea unui stimulator cardiac devine esențială pentru a asigura funcționarea corectă a inimii.

"Una din complicațiile cele mai frecvente este necesitatea montării unui stimulator cardiac eventual, pentru că mulți dintre pacienții care au nevoie de o valvă aortică au practic tulburări de ritm, chiar tulburări de conducere și sigur prin vecinătate cu sistemul excito-conductor, pot ajunge la blocaj total.

Să spunem că această complicație, că este o complicație, se poate rezolva prin montarea unui stimulator definitiv. 

Este un număr relativ mic de pacienți care ajung în această situație. 

Dacă nu au nevoie nici de stimulator, cam în a treia zi ei merg către casă. 

Durează 5 zile lucrătoare maxim.

Își pot relua activitățile obișnuite în condiții infinit mai bune, pentru că circulația cerebrală și a tuturor celorlalte organe este mult îmbunătățită",  a declarat dr. Rodica Niculescu, medic Cardiologie Intervențională la Spitalul Clinic SANADOR, pentru DC Medical.

Un stimulator cardiac este un dispozitiv mic care funcționează cu baterii și care ajută inima să bată într-un ritm regulat. Stimulatoarele cardiace tradiționale au trei părți: un generator, fire (derivații) și senzori (electrozi). Unele stimulatoare cardiace mai noi sunt fără fir.

Acesta produce impulsuri electrice pentru a ajuta la controlul bătăilor anormale ale inimii. Este implantat sub piele printr-o mică incizie pe piept chiar sub claviculă sau uneori în zona stomacului.

Stimulatorul cardiac tradițional este conectat la inimă prin fire mici (derivații). Acestea sunt implantate în același timp. Impulsurile circulă prin aceste fire către inimă.

Senzorii (electrozii) de la capătul firelor detectează bătăile anormale ale inimii și furnizează impulsuri electrice pentru a readuce inima la ritmul său normal.

Există diferite tipuri de stimulatoare cardiace tradiționale:

Stimulatoarele cardiace cu o singură derivație utilizează o derivație plasată de obicei în ventriculul drept (camera inferioară dreaptă a inimii).

Stimulatoarele cardiace cu două derivații utilizează o derivație în atriul drept și o derivație în ventriculul drept.

Stimulatoarele biventriculare (denumite și terapie de resincronizare cardiacă sau CRT) utilizează trei derivații. Acestea sunt plasate în atriul drept, ventriculul drept și ventriculul stâng.

Stimulatoarele fără fir sunt mai mici decât cele tradiționale. Generatorul de impulsuri și electrozii sunt toate într-un singur dispozitiv. Plasarea stimulatorului cardiac nu necesită intervenție chirurgicală. Acesta este plasat în interiorul inimii prin intermediul unui cateter (tub mic) introdus prin una dintre venele dumneavoastră. Odată instalat, stimulatorul cardiac trimite impulsuri către ventriculul drept, potrivit American Heart Association.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel