Stai mult în picioare? Iată ce beneficii ai

Statul în picioare este benefic
Sedentarismul este asociat cu riscul de boli cardiovasculare. Se pare că simplul fapt de a sta în picioare este mai util pentru sănătate decât a sta pe scaun.  

Atunci când stăm în picioare ardem puțin mai multe calorii, față de atunci când stăm jos, arată un studiu. Diferența este mică, de aproximativ 0.15 calorii pe minut. Dar, această mică diferență ar putea fi diferită în unele situații.

O persoană de aproximativ 65 de kilograme, care stă șase ore în picioare, ar putea arde o cantitate suplimentară de 54 de calorii pe zi, în plus, față de situația în care ar sta pe scaun, după cum arată cercetătorii în Jurnalul European de Cardiologie Preventivă.

Presupunând că acea persoană a continuat să mănânce același număr de calorii pe zi, aceasta se traduce la 5,5 kg de pierdere în greutate după un an. Estimarea provine din datele colectate din 46 de studii diferite.

Statul în picioare, mai util decât pe scaun

Un studiu separat, cu mai mult de 2.600 de persoane cu varste de 60 de ani și peste, a analizat modul în care obiceiurile sedentare afectează riscul bolilor cardiace. Participanții au raportat cât timp au stat (într-o zi săptămânală și într-o zi de weekend) la începutul studiului și din nou, doi ani mai târziu. Urmărirea a durat o medie de peste nouă ani.

Cercetătorii au descoperit că adulții mai în vârstă care au stat în medie sub aproximativ trei ore pe zi au fost cu 33% mai puțini probabil să moară de boli cardiovasculare decât cei care au stat în medie șapte ore pe zi. Studiul a fost publicat în martie 2018 în American Journal of Medicine Preventive.

Aici găsiți articolul original.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel