Știai că data și grosimea primei...
România participă în procesul de transplant de organe cu 7 programe, trei renale (Fundeni, Cluj-Napoca și Iași), de ficat (Fundeni, Iași și Chișinău) și unul cardiac (realizat de prof. Horațiu Moldovan).
”În toate aceste trei tipuri de transplant, de-a lungul timpului, principala luptă a fost pentru creșterea numărului de donatori. Și aici, au fost încercate multe variante, unele de ordin legislativ. La un moment dat am încercat introducerea consimțământului prezumat, nu s-a reușit atunci, între timp consimțământul prezumat este foarte răspândit în Europa.
În al doilea rând, o sursă importantă de organe au devenit în ultima vreme donatorii cu oprire cardiacă și care cresc cu un procent, deloc neglijabil, numărul de donatori”, a afirmat prof. dr. Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate, care a solicitat prof. Gabriel Oniscu, președinte ales al Societății Europene de Transplant de organe și șeful programului de transplant de la Universitatea din Edinburgh din Marea Britanie, un punct de vedere cu privire la consimțământul prezumat, dar mai ales la donatorul cu moarte cardiacă.
”Ceea ce a fost foarte interesant pentru mine, pe parcursul Congresului, este clar nevoia de a crește numărul de donatori din România, fără de care niciun program nu poate exista.
Și prin simpla enumerare pe care ați făcut-o lipsește, de exemplu, transplantul de rinichi și pancreas, transplantul pulmonar. Deci sunt anumite opțiuni care în România nu sunt foarte bine dezvoltate sau nu sunt dezvoltate deloc. Și ca urmare numărul de donatori trebuie să crească. Și pentru a facilita acest lucru este nevoie de un pachet de acțiuni.
În primul rând, legislația. Sigur că există legislația cu consimțământ prezumat, care devine din ce în ce mai răspândită în Europa. Noi am introdus această legislație în țările din Marea Britanie, recent.
Sigur că nu se fac schimbări peste noapte. Toate rezultatele vor apărea în timp, în evoluție, pentru că trebuie ca legislația să fie suplimentată de un program intensiv de promovare a conceptului de donare la sfârșitul vieții.
Este nevoie de un pachet educațional, atât la nivel profesional, cât și la nivelul populației ca să înțeleagă ce beneficii aduce transplantul. Care sunt avantajele, o viață poate salva 7 vieți. Și sigur, în momentul în care cele două sunt puse împreună, va crește și încrederea în sistemul medical, în procesul de donare, trebuie să fie foarte transparent, trebuie să fie ghidat de ghiduri clinice foarte bine puse la punct și care sunt respectate. Și atunci vom avea șansa să creștem”, a declarat prof. Gabriel Oniscu,în exclusivitate, pentru DC Medical.
De asemenea, mai spune prof. Gabriel Oniscu, România se confruntă cu o modificare majoră în rândul populației, ceea ce poate deveni o provocare legată de programele de donare.
”Populația îmbătrânește, are foarte multe alte comorbidități, afecțiuni medicale, și atunci, sigur că mulți donatori nu sunt cum erau la începutul programelor. De obicei, cei tineri, din accidente de circulație.
Și atunci, acest mod de donare, după stopul cardio-respirator, foarte popular în multe țări, de exemplu în Marea Britanie, la ora actuală este de aproximativ 50% din populația care donează, se prezintă cu anumite provocări.
Acestea trebuie foarte clar adresate în conceptul donării și a prelevării de organe, dar este o sursă importantă pe care nu o putem neglija și nu o putem neglija în România, având în vedere numărul mic de donatori.
Rezultatele sunt foarte bune, atât la nivelul transplantului renal, dar și cu îmbunătățirile moderne de mașini de perfuzie, mai ales la nivelul transplantului hepatic.
Orice modificare, orice inovație de material nu poate avea loc fără acești donatori. De aceea trebuie o activitate foarte bine coordonată și este un efort național care trebuie pus aici, în această problemă, ca lumea să înțeleagă conceptul de donare, atât după moarte, cât și în moarte cardiacă”, a mai spus prof. Gabriel Oniscu.
Vezi și: De la ce pacienți se DONEAZĂ. Radu Zamfir, despre "non-heart beating" și LEGEA transplantului
Am fost curioși să știm care este părerea românilor despre donarea de organe.
Astfel, cititorii DC Medical au avut de ales dintre 5 variante de răspuns:
1. De acord, aș face-o
2. Nu aș face asta niciodată
3. Nu donez, dar dacă am nevoie vreau să primesc
4. Aș face-o doar pentru cineva drag
5. Mi-e frică.
Ei bine, răspunsurile au fost complet neașteptate.
Pe primul loc în topul răspunsurilor românilor se află... citește mai departe
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Știai că data și grosimea primei...
A început sezonul accidentelor pe...
Uite trucul simplu care îți usucă...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Schimbările alimentare pot fi un...
Aerul pe care îl inspirăm, deși...