Zgomotul alimentar, o preocupare...
Reprezentanții Societății Național de Medicină de Familie susțin că majorarea bugetară prognozată nu va rezolva criza din cabinetele medicilor de familie. Cabinetelor medicilor de familie din România li s-a alocat în 2018 un buget cu 17% mai mare față de 2017, creștere care a dus doar la „supraviețuirea" cabinetelor.
„În condițiile în care personalul medical (medici și asistenți medicali) din unitățile sanitare de stat (medicina școlară, ambulatoriu integrat, spitale) a beneficiat de finanțări (salarii și bugete) mărite cu până la 100%, medicii de familie au așteptat o reparație a acestor inechități. S-a sperat că guvernanții vor dispune măsurile reparatorii promise cu ocazia rectificării bugetare din august 2018, respectiv alocarea financiară pentru anul 2019. A fost motivul pentru care medicii de familie au depus eforturi să asigure funcționarea cabinetelor de medicină de familie în condițiile în care nu s-au putut asigura creșteri salariale pentru angajați (asistenți medicali și alte categorii de personal) similare cu cele din sistemul bugetar și nu s-au putut face investiții", se arată în comunicat.
Conducerea SNMF a adăugat că în proiectul de buget pentru 2019, bugetul alocat medicinei de familie vizează o creștere de 6% față de anul trecut, procent care poate să acopere doar creșterea costurilor generată de inflație.
„Argumentele noastre care demonstrează necesitatea echilibrului în sistemul medical și implicit necesitatea creșterii finanțării in asistența medicală primară, nu au determinat reacțiile firești în rândul unor decidenți preocupați de starea de sănătate a populației și de accesul la servicii medicale. Prin subfinanțarea sistematică a medicinei de familie se pune în pericol existența acestui sector medical și implicit pacienții, motiv pentru care ne aflăm în situația de a căuta soluții alternative pentru asigurarea supraviețuirii cabinetelor", mai precizează sursa citată.
Conducerea SNMF și-a exprimat speranța că Guvernul și Parlamentul vor înțelege că au "obligația" de a asigura sănătatea populației și accesul la servicii de sănătate.
„Sperăm că ne vor susține solicitările prin inițierea și susținerea unui amendament pentru creșterea bugetului medicinei de familie, dovedind astfel că înțeleg importanța sectorului de asistență medicală primară. Considerăm că interesul pacienților și dreptul la o practică medicală eficientă sunt motivații serioase care vor depăși barierele administrative și politice", se subliniază în comunicatul de presă preluat de Agerpres și semnat de dr. Dina Mergeani, președintele SNMF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Cercetătorii investighează rolul unor...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Schimbările extreme de temperatură...
În fiecare an, peste 8,7 milioane de oameni mor din cauza...