La vârsta a doua, prevenția...
Valentine`s Day este o zi specială pentru unii, un motiv de depresie sau anxietate pentru alții. Ce fac în astfel de zile persoanele care sunt singure? De obicei stau închise în casă și în sine și își plâng de milă. Cu toate acestea, potrivit psihologului Laura Maria Cojocaru, chiar și persoanele aflate într-o relație se pot confrunta în această perioadă cu anumite stări emoționale care vin din așteptări neîmplinite, din dorințe prea fixe, ori frustrări venite din tendința de a compara ce trăiesc/primesc ele cu ceea ce trăiesc/primesc alții.
„Atitudinea potrivită și recomandată este aceea de a căuta să înțelegem și să acceptăm ceea ce este cu adevărat important, apoi să ne menținem atenția pe aspectele respective”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, completând că aeastă atuitudine este valabilă indiferent că suntem într-o relație sau nu.
„Pe de altă parte, este bine să ne amintim că aceste momente (adunate în câteva zile pe an) sunt stabilite de noi oamenii și că, la nivel macro, universal, ele sunt doar momente în timp iar viața este mult mai complexă, cu mult mai multe provocări importante pentru creșterea noastră, mult mai bogată în clipe de bucurie, resurse, reușită decât o zi pe an de sărbătorit ceva, indiferent ce”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Potrivit psihologului Laura Maria Cojocaru, persoanele singure pot decide să-și construiască o atitudine sănătoasă din punct de vedere mental, emoțional și atitudinal, iar această atitudine poate fi construită urmărind cinci pași importanți:
1. Să mărească calitatea relației cu Sinele, să decidă să se accepte așa cum sunt, să-și ofere mai multă înțelegere, iubire, iertare, deoarece o relație bună cu ceilalți începe exersând cu tine însuți.
2. Să-și direcționeze și mențină atenția către toate reușitele personale de orice natură ar fi ele, către resursele și puterea interioară utilizate până atunci de a merge mai departe în viață, către ceea ce deja au, cultivând astfel atitudinea de recunoștință.
3. Să-și ofere sieși un moment de relaxare, de răsfăț, să-și împlinească o plăcere/o dorință, să petreacă timp de calitate făcând ceva ce le ajută în creșterea personală (o carte, un documentar, o piesă de teatru, o călătorie, un curs etc.)
4. Să accepte că tot ceea ce este cu adevărat important, nu este o zi din an în care sărbătorim ceva stabilit tot de noi oamenii, ci viața întreagă și că, această viață este alcătuită tocmai din momente ”mărunte” dar care ne pot umple de bucurie (natura, animalele, o rază de soare, un zâmbet, o melodie etc.).
5. Să-și amintească permanent de faptul că 24 din 24 de ore suntem doar cu noi înșine și cel mai important aspect este să ne iubim pe noi și să avem o bună relație cu noi înșine și că, așteptările noastre de la viață nu sunt datoria celorlalți, ci responsabilitatea noastră de a ni le împlini.
Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), este psihoterapeut şi trainer în Programare Neuro-Lingvistică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La vârsta a doua, prevenția...
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Printr-un gest care durează doar...
Hidratarea este un obicei esențial...