Patru preparate pe care să nu le...
La Aspen Healthcare Summit 2025, specialiști din domeniul medical și decidenți politici s-au reunit pentru a discuta o temă esențială: cum poate România să facă trecerea de la un sistem medical reactiv la unul preventiv. Evenimentul a adus în prim-plan importanța educației în prevenție și necesitatea schimbării mentalității populației privind sănătatea.
Unul dintre subiectele majore abordate a fost impactul accesului redus la sistemul sanitar asupra exercițiului democratic în România. În zonele defavorizate, lipsa accesului la servicii medicale de calitate afectează nu doar sănătatea cetățenilor, ci și modul în care aceștia pot participa activ în societate.
Iulian Trandafir, membru în Comitetul Aspen România, a subliniat că schimbarea mentalității în ceea ce privește sănătatea trebuie să vină prin educație.
"E foarte simplu, dar nu pe termen scurt. Pe termen lung se poate înclina balanța și asta printr-o creștere substanțială a cheltuielilor pentru prevenție. De fapt, prevenția nu este o cheltuială, ci este o investiție.
Am văzut cât anume se pierde pentru că nu avem o prevenție bine pusă la punct. Probabil avem nevoie de un interval de timp de 5-6 ani din momentul în care vom începe real să facem prevenție și vom începe real nu numai să avem legislație și finanțe, ci și să implementăm", a explicat Iulian Trandafir, membru în Comitetul Aspen România, în exclusivitate pentru DC Medical și DC News TV.
O altă problemă ridicată la summit este cea a implementării măsurilor legislative.
"Suntem foarte buni în dezbateri, discutăm calm, știm ce trebuie să facem, suntem ceva mai puțin buni în legislație, dar suntem dezastruoși la implementare. E o caracteristică a nostră. Dar trebuie să dezvoltăm și partea de legiferare pe baza acestor argumente și trebuie să fim mai atenți la profesioniștii din toate domeniile. La partea de implementare avem foarte mult de lucru.
Prevenția este o chestiune de educare a oamenilor. Oamenii trebuie să înțeleagă că o investiție de acum nu poate să dea roade mâine. Dacă eu plantez astăzi un prun nu am cum să fac țuică mâine", a explicat Iulian Trandafir, membru în Comitetul Aspen România, în exclusivitate pentru DC Medical și DC News TV.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Patru preparate pe care să nu le...
Prevenția nu este o cheltuială, ci o investiție vitală pentru...
Pastila care țintește cancerul....
România încă plătește un preț uriaș pentru un sistem de sănătate...
CNAS simplifică accesul la medicamente compensate: de acum,...
Companiile farmaceutice caută...
Sucul răcoritor care accelerează...
Greșeala pe care o face toată lumea...