Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Sezonul alergiilor va începe mult mai devreme decât de obicei, chiar cu o lună, acestea urmând să fie mult mai intense din cauza crizei climatice, potrivit unui studiu, notează CNN.
Lipsa precipitaţiilor în primăvară, temperaturile ridicate mult mai devreme vor duc ela polenizarea plantelor mult mai rapidă.
Studiu, publicat în această săptămână, în revista Nature Communications, a constatat că, până la finalul secolului, sezonul polenului ar putea începe cu până la 40 de zile mai devreme decât în ultimele decenii, din cauza încălzirii globale. De asemenea, cercetătorii au constatat că numărul anual de polen va crește cu până la 250%.
”Polenul este ceva care se află în atenția oamenilor, deaorece le influențează viața de zi cu zi dacă suntem alergici”, a declarat pentru CNN Allison Steiner, autorul studiului și profeosr la Universitatea din Michigan. ”O componentă uriașă a populației este afectată de aceste alergii, iar oamenii sunt foarte interesați să înțeleagă cum s-ar putea schimba alergiile lor pentru a-și gestiona mai bine simptomele”.
În timp ce în trecut au existat studii care au subliniat modul în care sezonul de alergii se prelungește și concentrațiile de polen sunt din ce în ce mai mari, Steiner a declarat că cercetarea lor este unică, deoarece descompune tipurile individuale de polen și sursele de arbori în funcție de regiune, analizând în mod specific o varietate de surse de plante, inclusiv stejarul, cedrul sau ambrozia.
În viitor, însă, studiul a constatat că diferitele varietăți de polen de copac care altădată variau în funcție de timp se vor suprapune în cele din urmă, ceea ce va duce la concentrații generale mai mari care amenință sănătatea publică.
”Unii oameni sunt alergici la anumite tipuri de polen, iar unii au mai multe proteine alergenice care pot determina mai multe alergii. Dacă suferiți de alergii, puteți sau nu să știți la ce sunteți alergic, în funcție de tipul de teste pe care le-ați făcut”, a spus Steiner. ”Concentrațiile (proiectate) mai mari de polen se adaugă la ceea ce ați putea fi alergic în mod individual”.
Lewis Ziska, fiziolog de plante și profesor asociat la Universitatea Columbia, suferă el însuși de alergii și are mereu la el un inhalator de salvare. El a declarat că studiul extinde munca deja efectuată și arată clar că, la un moment dat, criza climatică va exacerba alergiile, astmul și alte probleme de sănătate publică.
”Este o lucrare științifică foarte solidă”, a declarat Ziska, care nu este implicat în raport, pentru CNN. ”Dacă ne uităm la previziuni, în special atât pentru proiecțiile înalte, cât și pentru cele joase, este o indicație foarte bună a tipului de impact pe care schimbările climatice îl pot avea în mod direct în ceea ce privește sănătatea oamenilor”, a mai spus Ziska.
Peste 24 de milioane de persoane din SUA suferă de alergii respiratorii induse de polen sau de febra fânului, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.
Alergia la polen se manifestă prin următoarele simptome:
- congestie nazală (nas înfundat);
- catar oculo nazal (secreții apoase nazale și oculare);
- prurit nazal, ocular sau la nivelul mucoasei faringiene;
- eritem ocular;
- strănut;
- tuse.
Vezi și: Astmul: cauze, simptome și tratament. Ce este SPIROMETRIA
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...