Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Senzația de foame ne determină să ronțăim câte ceva. Numai că nu este un obicei sănătos. Dr. Mihail Pautov a explicat pe pagina sa de Facebook cum a reușit să scape de senzația de foame. Acesta susține că este o rețetă încercată personal.
”Am încercat asta pe propriul corp şi efectiv am ajuns să mănânc de nevoie, nu de foame. Explicaţie: corpul tău funcţionează în 2 moduri ancestrale care l-au ţinut în viaţa sute de mii de ani în condiţii de sălbăticie”, notează dr. Mihail Pautov.
Medicul Mihail Pautov explică care sunt cele două moduri de funcționare ale organismului. Sunt moduri adaptate anotimpului cald și anotimpului rece.
”Primul mod se întâmplă vara; este cald, este soare, cresc toate dulcegăriile în copaci; te urci în copac şi te saturi. Deodată toată glucoza şi fructoza din fructe se absoarbe în sânge, creşte glicemia la cer, bubuie pancreasul de insulina iar toată insulina asta îţi împinge glucoza în celule şi aşa se fomreaza grăsimea care se depune; ea se depune pentru iarnă, când teoretic nu vei mai avea resurse; şi aici e un secret! Insulina va împinge MAI MULTĂ glucoza în celule decât ar trebui; astfel, imediat după masa faci HIPOGLICEMIE + FOAME!
Aşa corpul te motivează să te urci din nou în copac, ca să faci acea ACHIZIŢIE iar... şi iar ... şi iar; pentru ca fructele nu vor sta mult în copaci iar tu trebuie să consumi cât de mult poţi.
Astfel faci acei colăcei care rămân rezerva ta pentru iarnă. Cam aşa arată şi mesele noastre zilnice: pline de carbohidraţi simplii, corpul îi depune şi iar ne dă senzaţia de foame”, arată medicul.
Cel de-al doilea mod, este cel de consum. Iarna, corpul duce lipsă de resurse.
”Al doilea mod - cel de consum - se întâmplă iarna: nu mai avem nici fructe nici dulcegării; maxim carne, grăsimi şi uneori legume; şi toate astea rar; corpul nu mai are glucoza şi nu mai secretă exces de insulina, însă trece în starea de KETOZA - când corpul tău nu mai consuma glucide pentru energie ci direct grăsimi;
Aici corpul nu mai are nevoie de senzaţia de foame, ştie că nu îl ajută la nimic; ba din contră, reduce din senzaţia de foame pentru a nu-şi consuma imediat rezervele de alimente.
Cum ajungi în modul? Printr-un fel de keto-fasting; fasting = adică mănânci doar 6-8 ore/ zi şi Keto = adică renunţi la carbohidraţi, DAR! nu la toţi, ci doar la cei care se absorb rapid: pâine, făinoase, cartofi, orez, dulciuri, ciocolată, miere, îngheţată, fructe foarte dulci, pateuri, cornuleţe, covrigi şi covrigei, şi tot aşa;
Ce mănânci: legume, salate cu ulei de măsline, grăsimi (avocado, lactate fermentate, kefir, ulei de măsline, ouă, nuci, seminţe, pește, ulei de cocos) şi carne ( carne maxim de dimensiunea propriei palme / zi).
După 3-4 zile senzaţia de foame, în special cea de seară, efectiv DIS-PA-RE! Şi atunci începi să mănânci ce e sănătos şi ce contează, nu ce îţi ghidează foamea printr-un sistem de achiziţie prost înţeles de corpul tău.
PS: Nu faceţi nimic extrem cu corpul vostru; începeţi orice schimbare treptat, pas cu pas, şi ascultaţi de corpul şi de medicul dvs”, mai scrie dr. Mihail Pautov, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...