Semințele de dovleac, o doză importantă de minerale și calorii. Nutriționist: Avem factor de protecție împotriva cancerului

semintele de dovleac. FOTO: Freepik @jcomp
Semințele de dovleac sunt benefice pentru sănătate, printre altele având efect major asupra prostatei, dar și a diabetului.

”Semințele sunt o gustare delicioasă și sănătoasă”, afirmă nutriționistul Mihaela Bilic, în legătură cu semințele de dovleac ce poate că v-au rămas după ce v-ași ocupat de dovlecii de Halloween.

Într-un video publicat pe pagina sa de socializare, medicul specialist în diabet și nutriție a explicat care sunt beneficiile acestor semințe, dar și care este cantitate recomandată pe zi.

”Bunele maniere spun că nu este frumos să mănânci semințe. Nu o fi frumos, dar este sănătos, pentru că în semințe natura a pus ce este mai bun, ca să iasă din ele o nouă plantă.

Avem 40% grăsimi, 30% proteine, 20% carbohidrați, multe minerale, multe fibre și puțină apă, ca să nu înghețe sămânța peste iarnă.

 Semințele fac parte din categoria fructe oleaginoase, alături de fistic, migdale, alune, nuci. Toate fructele acestea oleaginoase au mult ulei, că de acolo și numele, și multe calorii. Cam 600 de calorii, în medie, pe sute de grame.

Și aș vrea să laud semințele spre deosebire de migdale și fistic, măcar astea au coajă și trebuie să muncim un pic până să scoatem miezul, pentru că porția corectă de oleaginoase este de o lingură, 10 grame.

Și atunci, dacă mănânci o jumătate de pungă de semințe, după un sfert de oră reușești să strângi atâta miez. Deci, întotdeauna semințele alegeți-le în coajă, nu direct miez, pentru că aici ce este riscant.

Mâncați tot pachetul și aveți o valoare calorică, s-ar putea să fie tot bugetul vostru de calorii dintr-o zi”, a explicat nutriționistul.

Cât privește alegerea dintre semințele de floarea soarelui și cele de dovleac, medicul susține că prima variantă conține ”mult Omega 6, un acid gras esențial, care are însă efect proinflamator, din cauza aceasta la capitolul ulei de floarea soarelui trebuie să fim foarte zgârciți. Mai bine o mână de semințe decât mult ulei”.

Legat de semințele de dovleac, afirmă medicul, ”avem factor de protecție împotriva cancerului și bolilor de prostată, aviz domnilor, iar pentru doamne avem efectul colagog, adică la vezica biliară semințele determină contracția și golirea ei și previne apariția pietrelor, calculilor biliari”, a mai spus medicul.

De altfel, aceasta a întărit recomandarea ca semințele să fie în coajă, pentru a depune un efort în plus pentru obținerea miejilor de semințe, care ne pot face serile de iarnă mai plăcute.

Vezi și: Ce este dieta psihobiotică și cum ajută la reducerea stresului. Rezultatele s-au văzut din prima lună

Semințele de dovleac, valori nutriționale

O sută de grame de semințe de dovleac conțin:

- calorii 559 28% Doza Zilnică Recomandată (DZR)

- carbohidrați  8% DZR

- proteine 54% DZR

- grăsimi totale 164% DZR

- fibre 16% DZR

- folați 15% DZR

 - niacină (vitamina B3)  31% DZR

-  acid pantotenic (vitamina B5) 15% DZR

- piridoxină (vitamina B6) 11% DZR

- riboflavina (vitamina B2) 12% DZR

- tiamina (vitamina B1) 23% DZR

- vitamina A 0,5% DZR

- vitamina C 3% DZR

- vitamina E 237% DZR

- sodiu 0,5% DZR

- potasiu 17% DZR

- calciu 4,5% DZR

- cupru 149% DZR

- fier 110% DZR

- magneziu 148% DZR

- mangan 198% DZR

- fosfor 176% DZR

- seleniu 17% DZR

- zinc 71% DZR.

Semințele de dovleac, beneficii

Semințele de dovleac au următoarele beneficii pentru sănătate:

- mențin sănătatea inimii prin conținutul de acizi grași Omega 3

- induc starea de somn

- ajută la creșterea părului

- au proprietăți anticancerigene

- reglează glicemia

- reduc inflamația.

Dovleacul, aurul toamnei cu beneficii asupra sănătății. Hâncu: Ne păzește de cancere și de bolile cardiovasculare

Dovleacul este leguma pe care natura ne-o oferă toamna și care poate fi consumată sub toate formele și modurile, de la preparat sărat la dulce, de la supă-cremă la desert presărat cu scorțișoară și/sau cardamom.

Mai mult, scobirea dovleacului poate fi și o activitatea care să adune laolaltă părinți și copii și astfel se creează o legătură și mai frumoasă în familie.

Dr. Anca Hâncu a dezvăluit care sunt beneficiile pentru sănătate ale ”aurului portocaliu”, dar și cui nu îi este recomandat consumul ori ca acesta să fie unul moderat. (...) 

Dovleacul, beneficii

”Dovleacul este foarte valoros nutritiv și sărac în calorii, iar o cană de dovleac înseamnă doar 50 de calorii, înseamnă 12 grame de carbohidrați, 2 grame de proteine, 3 grame de fibre, iată, o cantitate foarte bună de fibre, dar foarte multe vitamine.

Avem vitamina A în doză dublă față de cât avem noi nevoie, iar vitamina A o putem stoca, avem vitamina C, o cincime din cât avem nevoie într-o zi, mai avem potasiu, magneziu, calciu. Toate aceste minerale care sunt foarte utile pentru sănătatea noastră”, a declarat dr. Anca Hâncu, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1. Citește mai departe AICI.

Vezi și: Desertul sănătos ce concurează cu dulciurile din comerț. Nutriționist: Două sau trei pe zi sunt suficiente

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel