Scleroza multiplă, boala cu o mie de fețe: ce este și ce simptome are. Dr. Gabriela Mihăilescu, explicații
22 feb, 21:01

Scleroza multiplă. Foto: Pixabay
Scleroza multiplă este o boală progresivă care afectează sistemul nervos central, arată Dr. Gabriela Mihăilescu. Pentru că simptomele ei pot fi înșelătoare, mimând simptome ale altor boli, și pentru se manifestă diferit de la o persoană la alta, este denumită și boala cu o mie de fețe. 

„Scleroza multiplă, afecțiunea neurologică responsabilă de a doua cauză de dizabilitate la tineri, după traumatisme, este numită și „boala cu o mie de fețe„ sau „boala cameleon” sau „boala cu fața ascunsă”, pornind de la numărul mare de simptome și semne pe care le poate prezenta un pacient diagnosticat cu această afecțiune pe parcursul vieții. Cât de multe, cât de frecvente, cât de intense, cât de dizabilitante, cât de diferite pot fi acestea? Răspunsul nu este unul simplu de dat, fiecare pacient în parte fiind unic din toate punctele de vedere, și desigur și din perspectiva aceasta”, a explicat Dr. Gabriela Mihăilescu, medic primar neurolog, doctor în medicină, de la  Spitalul Clinic Colentina – Clinica de Neurologie, șef de lucrări la UMF Carol Davila București, într-un material de conștientizare a problematicii acestei afecțiuni, realizat pentru Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple.

Câte forme/tipuri de scleroză multiplă există?

În funcție de evoluția bolii și de severitatea clinică, există următoarele forme de scleroză multiplă:

- Forma Recurent Remisivă (SMRR)
- Forma Secundar Progresivă (SMSP)
- Forma Primar Progresivă (SMPP)
- Sindrom clinic izolat (CIS).

 

Simptomele sclerozei multiple

Potrivit Simonei Tănase, președintele Asociației Învingătorii Sclerozei Multiple, simptomele bolii supranumită și „cameleonul de fiecare zi” sunt de foarte multe ori elemente cheie, atât pentru stabilirea diagnosticului, cât și pentru monitorizarea evoluției afecțiunii.  

Dr. Gabriela Mihăilescu a realizat o listă cu simptome ale sclerozei multiple, în funcție de frecvența cu care apar. Iată care sunt acestea: 

Cele mai frecvente simptome

Cele mai frecvent întâlnite simptome sunt:

Tulburările de vedere, în general unilaterale, sunt determinate de leziuni la nivelul nervului optic – nevrită optică retrobulbară sau de afectarea în timp a fibrelor nervoase de la nivelul retinei. Poate fi o manifestare de debut a bolii în 25% din cazurile de scleroză multiplă. 

Vederea dublă (diplopie) se manifestă prin dublarea imaginilor la privirea într-o anumită direcție sau în timp ce subiectul privește la televizor, când citește, lucrează sau când coboară scările. Acest semn clinic se numește strabism și este ușor observabil atât de către anturaj, cât și de către medic. 

Deficitul motor este reprezentat de afectarea mișcărilor active segmentare, scăderea forței musculare într-un anumit teritoriu, scăparea obiectelor din mână, împiedicatul fără motiv, un membru mai slab (pareză) sau care nu mai poate fi mobilizat deloc la comandă (plegie). 

Tulburările de echilibru și coordonare - apare tendința la cădere, mișcările sunt imprecise și descompuse, apare tremor în apropierea atingerii țintei propuse, la scris, la desen, la activități migăloase și precise (tremor intențional) și vorbirea poate deveni scandată, sacadată.

Amețeli sau vertij - pacienții având senzația că se învârt sau că se învârte casa sau tot ceea ce se află în jur sau scăderea auzului. Pot asocia tulburări de echilibru și de mers, necesitând uneori sprijin și/sau greață sau vărsături. 

Tulburări de limbaj manifestate prin faptul că pacientul, deși știe ce vrea să spună, nu poate vorbi sau nu înțelege deloc sau parțial ceea ce i se spune, într-o limbă pe care el o cunoaște. 

Asimetria facială - pacientul nu mai poate ridica ambele sprâncene la același nivel, nu mai încrețește fruntea simetric în cele două jumătăți, închide incomplet sau nu închide deloc un ochi.

Dureri violente la nivelul feței, instalate brusc, cu durată scurtă, dar care se repetă în mai multe episoade zilnic, care nu cedează la medicație obișnuită împotriva durerilor. 

Fatigabilitatea (oboseală excesivă – fizică și psihică) fără motiv, nefiind determinată de eforturi fizice sau intelectuale mari, reprezintă un simptom extrem de frecvent și persistent în scleroza multiplă. 

Simptomele psihice

„Simptomele psihice cele mai frecvente pot fi tristețea, frustrarea, apatia (lipsa de inițiativă), anxietatea (frica) și depresia (cu sentimente de vinovăție, lipsă de speranță, frustrare, scăderea încrederii și a stimei de sine și idei suicidare). Sunt simptome care apar singure sau combinate, fiind de trei ori mai frecvente la pacienții cu scleroză multiplă comparativ cu persoanele care nu suferă de această boală. Ele apar insidios, poate chiar din momentul aflării diagnosticului acestei boli cronice și sunt multă vreme negate de către pacient, dar în 50% din cazuri ajung să afecteze activitățile zilnice și planurile legate de viitorul personal. Există în general o reticență în a le recunoaște, o dorință intensă de a le autodepăși, dar acest lucru nu este întotdeauna posibil, și discuția cu psihologul, neurologul sau psihiatrul devine absolut necesară”, arată Dr. Gabriela Mihăilescu.

Intoleranța la căldură (fenomenul Uhthoff) este frecvent întâlnită la pacienții cu scleroză multiplă, și constă în reapariția, pe parcursul expunerii la căldură, a unor simptome mai vechi, care păreau rezolvate deja. 

Semnul Lhermitte este obiectivarea clinică a unei senzații de curent electric ce este percepută la nivelul măduvei spinării și transmisă până la membrele inferioare fiind declanșată de  ducerea bruscă a bărbiei în piept.

Durerile sunt frecvent resimțite și se pot asocia sclerozei multiple sau altor patologii. Cele mai frecvente pot fi de două tipuri: 

a) dureri neuropate (prin lezarea fibrelor nervoase) – manifestate prin dureri greu tratabile sau senzații de arsură sau sensibilitate exagerată și 

b) dureri musculoscheletale prezente la nivelul mușchilor afectați de contracturi, spasme sau de creșteri exagerate ale tonusului muscular.

Ştiri Recomandate

Ovulație: 4 simptome surprinzătoare
Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Crossuri parteneri