Sévan Kaloustian, noul Managing Director al Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson în România

Sévan Kaloustian, noul Managing Director al Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson în România
La finalul anului trecut, Sévan Kaloustian a preluat rolul de Managing Director al Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson, în România. Anterior, Sévan Kaloustian a fost Director Comercial pentru Janssen Polonia.

Pe parcursul celor zece ani de carieră în cadrul companiei Janssen, Sévan Kaloustian a avut un rol cheie în facilitarea accesului pacienților la portofoliul Janssen de medicamente inovatoare, ocupând poziții diferite în cadrul mai multor țări. Anterior rolului său din Polonia, Sévan Kaloustian a fost Director al Strategiei Comerciale la nivel global în domeniul afecțiunilor neurodegenerative, pentru filiala companiei din New Jersey, Statele Unite ale Americii.

Sévan Kaloustian este absolvent al unui Doctorat în Farmacologie și al unui program de masterat în farmaco-economie, ambele urmate în cadrul Universității Montreal, Canada. De asemenea, Sévan Kaloustian a urmat un program post-doctorat la Academia Sinica din Taiwan și cursul „Transformarea Digitală a Industriilor" în cadrul Columbia Business School, New York.

„Anul acesta, vom continua să ne dezvoltăm prezența consistentă pe care Janssen deja o are în România. Este prioritar pentru noi să îmbunătățim accesul pacienților români la tratamente inovatoare. Ne dorim să continuăm dialogul pe care îl avem cu autoritățile din domeniul sănătății și cu reprezentanții asociațiilor de pacienți pentru a dezvolta împreună soluții comune care pot răspunde priorităților din sănătate raportat la compensarea și accesibilitatea medicamentelor inovatoare", a declarat Sévan Kaloustian – Managing Director Janssen România.

Ce produce compania farmaceutică

Portofoliul Janssen România este alcătuit în prezent din peste 40 de medicamente inovatoare din domenii precum oncologie, neuroștiințe, imunologie, boli infecțioase și vaccinuri și hipertensiune pulmonară.

„În ultimii ani, am reușit să oferim noi opțiuni de tratament pacienților diagnosticați cu mielom multiplu, leucemie limfocitară cronică, cancer de prostată, psoriazis și scleroză multiplă. Ne concentrăm asupra nevoilor medicale neacoperite și asupra efortului comun alături de factorii decizionali astfel încât să ne asigurăm că pacienții români au acces la terapiile inovatoare de care au nevoie, la momentul potrivit. Pentru 2020, prioritățile noastre au în prim-plan pacienții diagnosticați cu scleroză multiplă, care suferă de afecțiuni imunologice, oncologice sau sunt diagnosticați cu boli infecțioase", a mai spus Sévan Kaloustian.

Poziția de Managing Director al Janssen a fost anterior ocupată de Christian Rodseth, care a preluat un rol global în cadrul companiei.

Compania Janssen este membră a principalelor asociații de afaceri și ale industriei farmaceutice precum: Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), Local American Working Group (LAWG), Camera de Comerț Americană în România (AmCham), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Institutul Aspen România și Camera de Comerț a Belgiei și Luxemburgului în România și Moldova (BEROCC).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel