Rujeolă: 30 de cazuri în luna iulie, în Teleorman

Bebelus cu rujeola. Foto: Emily Jane
Au fost 30 de cazuri de rujeolă înregistrate în luna iulie, în județul Teleorman. Toți au fost copii nevaccinați, sau incomplet vaccinați.

Nu mai puțin de 30 de cazuri de rujeolă s-au înregistrat în luna iulie, în județul Teleorman. Majoritatea dintre ele au fost în focarul în evoluţie din localitatea Buzescu, a informat Direcţia de Sănătate Publică (DSP), citată de agerpres.ro.

Focarul de la Buzescu este singurul în evoluție, iar în toate cazurile a fost vorba despre copii nevaccinați sau incomplet vaccinați, pentru că părinții au refuzat vaccinarea copiilor, sau nu s-a prezentat la medicul de familie, mai arată sursa citată.

În primele şase luni ale acestui an, în judeţul Teleorman s-au înregistrat 117 cazuri de rujeolă, majoritatea în localităţi din mediul rural.
DSP Teleorman a desfăşurat o campanie de vaccinare "door to door" în cadrul căreia au fost imunizaţi 10 de copii. S-au luat măsuri de urmărire a contacţilor, educaţie sanitară şi recuperarea tuturor restanţierilor la vaccinare.

Reprezentanţii DSP Teleorman au adăugat că stocurile de vaccin sunt suficiente, iar administrarea vaccinului este singura metodă de prevenire a îmbolnăvirilor, rujeola fiind o infecţie virală extrem de contagioasă, care poate da complicaţii majore, ce pot merge până la deces.
Vaccinarea este recomandată copiilor cu vârsta între 9 şi 11 luni, cu revaccinare la vârsta de 1 an şi, ulterior, la vârsta de 5 ani.

Copiii nevaccinaţi pot beneficia de administrarea vaccinului antirujeolic, prin prezentarea la medicul de familie, schema de vaccinare fiind adaptată pentru fiecare caz în parte. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel