Această metodă simplă ne ajută să...
Pe baza rezultatelor obținute de la mai mult de 2.000 de elevi de vârstă școlară din Londra, cercetătorii au descoperit că mersul pe jos sau pe bicicletă la școală reprezintă un predictor puternic al nivelurilor de obezitate, dincolo de cartierul în care locuiesc, de etnie și de mediul socio-economic. Rezultatele au fost publicate în revista BMC Public Health.
Studiul, condus de cercetători de la Universitatea din Cambridge, este primul care evaluează impactul activității fizice asupra excesului de greutate și a nivelului de obezitate pentru elevi de școală primară prin relația simultană a două dintre principalele tipuri de activitate fizică extracurriculară: transportul de zi cu zi la școala și frecvența de participare la sporturi.
În loc să utilizeze indicele de masă corporală (IMC) ca măsură a obezității, cercetătorii au măsurat greutatea corporală și masa musculară și au evaluat modul în care acestea au fost corelate cu nivelurile de activitate fizică. IMC este cea mai frecvent utilizată valore pentru a măsura nivelurile de obezitate datorită simplității sale, dar este limitată pe măsură din moment ce se referă la greutatea totală, inclusiv masa musculară „sănătoasă", mai degrabă decât masa de grăsime de una singură.
„Atât IMC, cât și punctele în care IMC-ul ridicat este asociat cu sănătatea precară variază în funcție de vârstă, sex și etnie", a declarat Lander Bosch, doctorand la Departamentul de Geografie al Cambridge, și autor principal al studiului. „În timp ce ajustări au fost făcute în ultimii ani pentru a ține cont de aceste variații, IMC rămâne o modalitate defectuoasă de a măsura riscurile de sănătate asociate cu obezitatea", susține el.
Cercetarea actuală se bazează pe date din studiul „Dimensiunea și funcționarea plămânilor la copii" (SLIC), realizat la University College London între 2010 și 2013. Mai mult de 2.000 de elevi de liceu din Londra, dintr-o gamă de etnii și medii socio-economice diferite, au fost incluși în studiul care se referea la nivelul lor de activitate fizică, compoziția corporală și statutul socio-economic.
Aproape jumătate dintre copiii incluși în studiu au participat în fiecare zi la ore de sport și o proporție similară ajungea „în mod activ" la școală, adică mergând pe jos, cu bicicleta sau cu scuterul. Cercetătorii au descoperit că școlarii care mergeau „în mod activ" la școală au avut mai puțină grăsime corporală, și, prin urmare, au fost mai puțin probabil să fie supraponderali sau obezi.
În mod paradoxal, utilizând măsurătoarea convențională de IMC, copiii care au participat în fiecare zi la sport au avut o probabilitate mai mare să fie supraponderali sau obezi decât cei care s-au angajat în sport mai puțin de o dată pe săptămână. Cu toate acestea, atunci când se analizau masa de grăsime și masa musculară separat, copiii care făceau sport în fiecare zi au avut mult o masă musculară mai dezvoltată, în timp ce masa lor de grăsime nu difera semnificativ.
„Legătura dintre sportul făcut frecvent și obezitate a generat rezultate incoerente în cercetările anterioare, însă multe dintre aceste studii se refereau doar la IMC", a explicatBosch. „Pe de altă parte, atunci când ne-am uitat la grăsimea corporală, am constatat că există o tendință în care copiii care nu erau activi aveau risc ai mare să fie supraponderali sau obezi. Este probabil ca atunci când privim la IMC, unii copii inactivi să nu fie clasificați ca obezi din cauza reducerii masei musculare".
Cercetătorii spun că este vital să se înțeleagă relația dintre nivelurile de obezitate și diferite tipuri de activitate fizică, în scopul de a dezvolta politici publice care să contribuie la inversarea epidemiei de obezitate infantilă.
„Constatările noastre sugerează că intervențiile care promovează participarea regulată la sport, și în mod special mersul activ la școală ar putea fi promițătoare în combaterea obezității în copilărie. Este ceva de atât de ușor de implementat și face o atât de mare diferență", a subliniat Bosch.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...