Rezistența la antiobiotice, favorizată de igiena excesivă. Aviz germofobilor

Soluția contra rezistenței la antibiotice, inclusiv în spitale, nu e să distrugi toți microbii, ci să controlezi microbiomul astfel încât doar bacteriile bune să prolifereze. Igiena excesivă promovează rezistența la antibiotice, arată un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea de Tehnologie Graz

Numărul persoanelor care se îmbolnăvesc și mor din cauza unor germeni rezistenți la antibiotice crește în întreaga lume. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că înțelegerea răspândirii rezistenței la antibiotice și elaborarea contramăsurilor reprezintă una dintre cele mai importante provocări globale.

Unde se sterilizează tot, acolo se întâmplă

În acest context, Gabriele Berg, care conduce Institutul de Biotehnologii de Mediu de la Universitatea Tehnică din Graz (TU Graz), a inițiat un proiect de cooperare interdisciplinară în cadrul proiectului său de cercetare a comunităților microbiene din mediul înconjurător, finanțat de Fondul științific austriac (FWF). Grupul de cercetare a investigat controlul microbian - gradul de curățenie și măsurile de igienă - și modul în care influențează dezvoltarea rezistențelor. Cercetarea a fost realizată împreună cu partenerii naționali ai Universității Medicale din Graz, în cadrul cooperării interuniversitare BioTechMed-Graz și a partenerilor internaționali. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Nature Communications, și pot fi consultate integral (open access).

Cercetătorii au comparat microbiomul și rezistența - adică toate microorganismele existente și rezistențele la antibiotice - la unitatea de Terapie Intensivă a Departamentului de Medicină Internă din Spitalul Universitar din Graz, cu camere curate care sunt supuse controlului microbian excesiv, și din industria aerospațială, cu clădiri publice și private care nu au aproape niciun control microbian.

Analizele arată că diversitatea microbiană scade în zonele cu niveluri ridicate de igienă, dar că diversitatea rezistențelor crește. „În medii cu control microbian puternic din unitatea de terapie intensivă și camere curate industriale, există rezistențe crescute la antibiotice care arată un potențial ridicat de combinare cu agenții patogeni", explică dr. Alexander Mahnert, director de studii la Institutul de Biotehnologie de Mediu al TU Graz, care desfășoară în prezent cercetări la Universitatea de Medicină din Graz.

Prevenirea apariției rezistențelor

Rezultatele indică faptul că o diversitate microbiană stabilă în zonele clinice contracarează răspândirea rezistențelor. „Controlul microbian al agenților patogeni este deja utilizat cu succes în plantele cultivate și, de asemenea, la om, în cadrul transplantului fecal. Studiul nostru oferă o fundație pentru a urmări astfel de idei în spațiile interioare, în viitor", spune Berg. Aerisirea regulată, plantele de apartament, utilizarea deliberată a microorganismelor bune și reducerea agenților de curățare antibacterieni ar putea fi primele strategii în menținerea sau îmbunătățirea diversității microbiene.

Într-o etapă ulterioară, echipa de cercetare de la Universitatea de Tehnologie din Graz vrea să dezvolte și să implementeze soluții biotehnologice pentru o diversitate microbiană adaptată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel