Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
„Continuăm și insistăm pe recomandarea ca cetățenii români să evite călătoria în zonele afectate. Cei aflați în zonele afectate să evite călătoria către România. Recomandăm evitarea și limitarea deplasărilor din zonele afectate către țară", a afirmat Arafat într-o conferinţă de presă la sediul MAI.
Până pe 31 martie (și posibil și după această dată dacă situația se prelungește), în România sunt impuse câteva interdicții/restricții:
- În școlile unde apare un caz de coronavirus se suspendă cursurile pentru 14 zile!
- Nu se va mai organiza nicio adunare care să presupună un grup de peste 1.000 de oameni,” a anunțat Raed Arafat. Nici concertele sau meciurile de fotbal care au peste 1.000 de spectatori, nu vor avea loc! „La concerte pot fi vândute mai puține bilete. (...) La acest moment nu sunt luate în considerare malluri, teatre, etc.”, a punctat șeful DSU.
Secretarul de stat Horațiu Moldovan a completat, la rândul lui, că adunările cu sub 1.000 de persoane vor fi judecate în funcție de vârsta pacienților, tipul de eveniment organizat, participanții și zona unde ar urma să se adune ei, „durata și modul călătoriei prin care participanții ajung la acest eveniment, de unde vin și pe ce cale”. În funcție de scorul obținut, vor fi catalogate drept risc scăzut, moderat și ridicat.
Cât privește persoanele deja infectate cu coronavirus, „cei mai mulți nu prezintă simptome și au o stare generală bună. (...) Patru persoane care au fost externate (din 13 infectate și confirmate oficial, n.r.). (...) Toți pacienții se află în stare bună. Nu avem pacienți în stare critică", a spus Moldovan.
- Raed Arafat a anunțat și că se sistează stagiile practice în spitale ale studenților de la Facultățile de Medicină și Farmacie și vizitele aparținătorilor persoanelor internate. Se exceptează studenții care participă ca voluntari în unitățile sanitare respective. „Multe spitale au amfiteatre în ele și studenții vin în număr mare zilnic la cursuri (...) au contact cu cadrele medicale și pacienții. (...) Este o măsură de protecție a spitalului și a personalului medical”, a justificat
- De asemenea, cetățenii români care au certificate că au stat în carantină peste hotare, nu sunt obligați din nou să intre în carantină în România. Dar trebuie să prezinte certificatele care le validează starea de sănătate. „De exemplu cei care au fost în Japonia, dacă au petrecut 14 zile în afara vasului Diamond Princess în carantină și dacă au certificate care să ateste asta, nu mai stau în România în carantină!” a punctat Raed Arafat.
- Totodată, nu se emit certificate de constatare privind infecția cu coronavirus. „Au fost persoane care au venit la unități medicale și au cerut certificate că nu sunt bolnavi. Nu se emit astfel de certificate la cerere care să spună că nu ești bolnav”, a spus Raed Arafat.
- Persoanele izolate care doresc să plece în străinătate, au interzis să călătorească! Practic, li se interzice ieșirea din izolare. Li se pot elibera adeverințe care să ateste izolarea la domiciliu. Dar, „dacă ai intrat în izolare 14 zile, stai în izolare. Nu cumperi bilete după 3-4 zile și să mergi cu transportul în comun și diferite mijloace de transpot să plece la aeroport și după asta să pună în pericol alte persoane care pleacă în alte țări”, a punctat Raed Arafat.
- Decontarea cheltuielilor de carantină va fi reglementată printr-o hotărâre de Guvern în care vor fi incluse și persoanele autoizolate, doar anumite cazuri, care nu pot să se susțină și „cărora trebuie să li se asigure masa și sprijinul în timpul autoizolării”, a arătat șeful DSU.
- Declararea de alte zone reale decât cele de unde vin „poate intra sub incidența legii penale ca declarație falsă. Au fost luate măsuri serioase în cazul celor care au încălcarea izolarea și s-au dat amenzi de până la 20.000 (...) se poate ajunge la aplicarea unei măsuri de privare a libertății”, a anunțat Raed Arafat.
„La 31 martie dacă vedem că situația este controlată este posibil să sistăm aceste măsuri, dacă nu vor fi prelungite pentru încă o perioadă”, a arătat Raed Arafat.
În funcție de evoluția epidemiei de coronavirus în România, este posibil să fie luate măsuri și mai drastice. „Recoamnd românilor să nu călătorească, mai ales în zonele afectate. (...) Este o situație temporară și necesită implicarea noastră a tuturor, la toate nivelurile. (...) Niciodată nu s-au mai luat astfel de măsuri”, a explicat Raed Arafat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...