Radiografiile și radiațiile din...
Primul implant de stent graft din acest an a fost efectuat cu succes la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timişoara. Pacientul este în vârstă de 56 de ani, diagnosticat cu anevrism de aortă abdominală infrarenal.
Şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a IBCV Timişoara, prof. dr. Marian Gaşpar, a declarat într-un comunicat de presă, că pacientul fusese operat anterior de colecist, eventratie şi stenoză de arteră carotidă.
Intervenţia a fost efectuată cu succes de către echipa complexă de chirurgi cardiaci, medici anestezişti, cardiologi intervenţionişti, echocardiografişti şi personal medical special, compusă din prof. dr. Giannakopoulos Triantafillos şi Panagiotis Sideris (din Atena, proctori oficiali), prof. dr. Marian Gaşpar şi doctorii Adi Volcescu, Marius Sintean, Adi Merce şi Laurenţiu Brăescu.
"Dorim ca şi acest an să fie la fel de bun ca şi precedentul, mai mult, să creştem numărul de proceduri pe toate patologiile şi să reuşim deschiderea chirurgiei cardiace pediatrice, la Timişoara", a afirmat dr. Marian Gaşpar, citat de agerpres.ro.
Managerul IBCV Timişoara, prof. dr. Constantin Tudor Luca, anunţa în toamnă că pregătirile pentru lansarea activităţii de chirurgie cardiovasculară pediatrică sunt avansate, astfel încât în primăvara anului 2020 să poată fi operaţi primii pacienţi.
"În primăvara anului 2020 vom demara activitatea în ceea ce priveşte chirurgia cardiovasculară pediatrică. Avem spaţiile necesare, avem un bloc operator, avem şi banii de investiţii, suntem spre finalizarea procedurilor de achiziţie. Mai rămâne o etapă dificilă, cea a resurselor umane, pentru că nu este uşor să formezi chirurgi cardiovasculari care să opereze copii. În acest sens, avem deja trimişi la traininguri chirurgi tineri, în Italia, dar alături de noi vor fi şi alte personalităţi ale chirurgiei europene care ne vor pregăti în acest domeniu", spunea el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Radiografiile și radiațiile din...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Prediabetul este un semnal de...
Palpitațiile inimii, adesea...