Trei factori de risc majori duc la...
Lupta contra poliomielitei face câțiva pași în spate când aproape că eram la linia de final, adică la momentul în care boala putea fi considerată eradicată. Noi cazuri de infecții cu poliovirus sălbatic de tip 1 în Afganistan, o stagnare a numărului de cazuri în Pakistan și o răspândire a poliovirusului derivat din vaccinul oral, circulant în mai multe țări sunt noile piedici în lupta pentru eradicarea bolii.
La un pas de eradicare, lupta blocată de obstacole noi
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că păstrează poliomielita pe lista internațională de urgență pentru sănătate.
„Situația actuală în care ne aflăm continuă să impună aplicarea unei urgențe de sănătate publică de interes internațional", a declarat Helen Rees, președinte al Comitetului de Urgență al Registrului Sănătății Internaționale (IHR) privind Spreadul Internațional al Poliovirusului, la 30 noiembrie, potrivit jurnaliștilor de la The Lancet.
Comitetul, care este format din 12 membri, „a fost de acord, în unanimitate" cu privire la evaluarea riscului (la cea de-a 19-a reuniune din 27 noiembrie) și a recomandat prelungirea denumirii de „urgență" pentru încă 3 luni, decizie adoptată de directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Țări în care a crescut numărul cazurilor
„Deși recunoaștem că s-au înregistrat progrese, am realizat, de asemenea, că acest progres este fragil. Dacă vă uitați la ceea ce se întâmplă între Afganistan și Pakistan în ultimele luni, văd din nou exportul către și din cele două țări (e vorba de transmiterea virusului, n.r.). Avem o eșantionare pozitivă pe scară largă în mediul înconjurător ... și, în Afganistan, din cauza situației mai dificile de acolo, din punctul de vedere al securității, nu putem accesa probabil cel puțin 1 milion de copii pentru vaccinare", a declarat Rees.
În plus, a spus ea, „am observat, de asemenea, un număr tot mai mare de focare cvDPV (poliovirusuri derivate din vaccinul oral, n.r.) și am văzut, de asemenea, răspândirea de la Nigeria la Niger și de asemenea, de la Somalia la Kenya".
Michel Zaffran, directorul OMS pentru eradicarea poliomielitei, a declarat, la nivel global, în acest an s-au înregistrat 28 de cazuri de poliovirus sălbatic, comparativ cu 22 de anul trecut. Acest număr a inclus 20 de cazuri raportate în Afganistan (dublu față de numărul de cazuri din aceiași perioadă a anului trecut) și opt cazuri în Pakistan.
Dacă virusul e detectat în canalizare, însemană că încă circulă
Numărul de cazuri arată că „stagnăm și nu reducem", a subliniat Zaffran. „Continuăm să vedem circulația virusului în mai multe locuri în Pakistan și Afganistan, pe baza datelor din eșantioanele de mediu pe care le colectăm (de la 50 de site-uri din zone cu risc ridicat în Pakistan și între 15 și 20 de ani în Afganistan)" a spus el.
„Dacă îl detectăm în canalizare, înseamnă că, chiar dacă nu avem oameni care sunt contaminați sau infectați de virus, ei elimină virusul ceea ce înseamnă că acesta încă circulă printre oameni", a punctat Zaffran.
Pericolul ca boala să revină e cu atât mai mare cu cât din luna mai „nu am reușit să efectuăm vaccinări la domiciliu în mai multe provincii din sud - în Helmand și Kandahar (Afganistan, n.r.)", spune Zaffran, „care este singura modalitate de a ajunge la toți copiii la vârste foarte mici, pentru că a existat o interdicție impusă de talibani".
Dr. Tedros a declarat, pentru The Lancet, că OMS își consolidează capacitatea de a aborda situația poliomielitei și că va călători în Afganistan și Pakistan „începând cu prima săptămână a lunii ianuarie", pentru a încerca să se asigure că există un mai mare angajament din partea guvernului . „Ne așteptăm, începând cu anul 2019, la un mai mare angajament din partea guvernelor (țărilor afectate, n.r.)", a spus el.
El a adăugat că „fără comunitate, nu putem să o facem, ar fi foarte, foarte greu. De aceea vrem noi tactici sau strategii pentru a ajunge la comunități, astfel încât ele să poată să ajute".
„Suntem atât de aproape de eliminarea poliomielitei, trebuie să folosim toate instrumentele internaționale pentru a atinge acest scop ... dacă nu încercăm să folosim cât mai multe dintre instrumentele posibile pe care le avem ... am putea vedea o revenire (a bolii, n.r.). Am putut vedea din nou exportul și o inversare a tuturor eforturilor țărilor și a celor globale care s-au luptat pentru eradicarea poliomielitei. Cu siguranță nu putem permite ca acest lucru să se întâmple".
Potrivit lui Zaffran, Comitetul de supraveghere al Inițiativei de Eradicare Globală a Poliomielitei a cerut OMS să elaboreze o strategie pentru 2019-2023 „pentru a ajunge la eradicare". Strategia, care va fi finalizată până la jumătatea lunii februarie, a fost estimată aproximativ la 4, 2 miliarde de dolari americani, dintre care 3, 27 miliarde de dolari vor trebui să fie strânși din donații.
Dr. Tedros a spus că „ultima milă este cea mai dificilă, dar nu ar trebui să renunțăm. Ar trebui să terminăm treaba".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Trei factori de risc majori duc la...
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Cercetătorii investighează rolul unor...
Schimbările extreme de temperatură...