Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Pneumonii, infecții. Aproape 1.000 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) şi pneumonii au fost înregistrate în judeţul Teleorman, în ultima săptămână de raportare, cele mai multe în rândul copiilor, iar în jur de 100 dintre persoanele diagnosticate au fost internate în spital.
Potrivit datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Teleorman, 760 de pacienţi au fost diagnosticaţi cu viroze respiratorii acute şi alţi 160 cu pneumonii. În 103 dintre cazuri a fost necesară internarea în spital. "În ultima săptămână s-a înregistrat o stagnare a cazurilor de viroze respiratorii şi pneumonii faţă de săptămâna anterioară de raportare. Însă este îngrijorător numărul mare al copiilor diagnosticaţi cu acest tip de afecţiuni, în special cei cu vârsta sub un an şi între 2 şi 4 ani", a declarat, pentru Agerpres, Luminiţa Dumitraşcu, medic epidemiolog în cadrul DSP Teleorman.
Potrivit acesteia, dintre persoanele diagnosticate în ultima săptămână cu viroze respiratorii, 171 au vârste cuprinse între 2 şi 4 ani, iar 95 au mai puţin de un an. În ceea ce priveşte pacienţii care au necesitat internarea, 41 din cei 45 care au fost spitalizaţi sunt copii.
În aceeaşi perioadă, în judeţul Teleorman s-au înregistrat şi 160 de cazuri de pneumonie, cele mai multe, 73 la număr, tot în rândul copiilor. Din cei 58 de pacienţi internaţi, 34 au vârste de până în 14 ani.
Luminiţa Dumitraşcu a precizat că, în acest sezon, în judeţul Teleorman nu a fost înregistrat niciun caz de gripă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...