Pintea: Medicii de familie vor fi plătiți pentru gărzi într-o săptămână

Peste o mie de pacienti au ajuns la Institutul Matei Bals in doar trei zile
După ce Societatea Națională de Medicină de Familie a atras atenția că de patru luni medicii care fac gărzi în centrele de permanență nu și-au luat banii, ministrul Sănătăii, Sorina Pintea, a anunțat că până la finalul săptămânii situaţia privind plata restanţelor din centrele de permanenţă va fi rezolvată, întrucât au fost alocate sume în acest sens.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri că până la finalul săptămânii situaţia privind plata restanţelor din centrele de permanenţă va fi rezolvată, întrucât au fost alocate sume în acest sens.

„În luna iunie s-a făcut o deblocare a fondului de rezervă pentru plata restanţelor în centrele de permanenţă. Pentru că a fost anul acesta un tarif majorat, s-au înfiinţat foarte multe centre în prima jumătate a anului şi a fost nevoie de rectificare bugetară care a întârziat din motivele pe care le cunoaşteţi, dar am discutat cu reprezentanţii CNAS pentru că ei finanţează centrele de permanenţă. Până la sfârşitul acestei săptămâni situaţia va fi rezolvată, pentru că la rectificare s-au alocat sume pentru plata orelor din centrele de permanenţă", a spus Pintea, conform Agerpres, la Parlament, la conferința „Institutul Clinic Fundeni - Unitate strategică în dezvoltarea sistemului public medical românesc".

De patru luni neplătiți pentru gărzi

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) anunțase, marți, într-un comunicat, că medicii care lucrează în centre de permanenţă nu au primit de la Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate banii pentru orele petrecute în gărzi, iar în cazul în care întârzierea plăţilor se prelungeşte medicii de familie sunt hotărâţi să demareze acţiuni legale de recuperare a sumelor restante.

„Suntem în a patra lună de când medicii care lucrează în centre de permanenţă nu au primit de la Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate banii pentru orele petrecute în gărzi. Întârzierea este justificată diferit la nivelul fiecărei case judeţene de sănătate, dar explicaţia este una singură: nu s-au alocat la timp fondurile necesare de la Ministerul Finanţelor. Aceste sume cuvenite conform clauzelor contractuale sunt necesare pentru plata angajaţilor care lucrează în centrele de permanenţă şi acoperirea cheltuielilor de funcţionare. În aceste condiţii, în care de patru luni medicii de familie subvenţionează funcţionarea centrelor de permanenţă, nivelul de nemulţumire a medicilor este în continuă creştere", se arată în document.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel