Schimbările extreme de temperatură...
Dacă vrei să arăți cât mai bine dimineața, ar fi bine să renunți la produsele de patiserie ultra- procesate și suc de fructe în favoarea unei felii de pâine integrală și ceai fără zahăr.
Asta este concluzia unui nou studiu realizat de cercetătorii francezi, care sugerează că micul dejun bogat în carbohidrați rafinați poate diminua trăsăturile atractive ale feței. Mai simplu spus, rezultatele lor arată că, cu cât mănânci mai mulți carbohidrați rafinați, cu atât ești mai puțin atractivă sau atractiv.
O echipă de oameni de știință de la Universitatea din Montpellier a descoperit că persoanele care au consumat un mic dejun bogat în carbohidrați rafinați au fost evaluate ca fiind mai puțin atractive decât cele care au optat pentru carbohidrați nerafinați.
Cercetătorii cred că această schimbare subită în atractivitatea facială este cauzată de modificările nivelului de zahăr din sânge și insulină, care pot afecta aspectul pielii și au efecte pe termen lung asupra hormonilor sexuali.
"Este surprinzător să ne gândim că alegerile noastre alimentare pot avea efecte rapide asupra aspectului nostru. Aceste schimbări fiziologice ar putea modifica subtil trăsăturile faciale, influențând percepția altora asupra atractivității noastre", a declarat Dr. Claire Berticat, biolog evoluționist și autor principal al studiului.
Pentru studiu, cercetătorii au recrutat 52 de bărbați și 52 de femei cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani și i-au repartizat aleatoriu să consume un mic dejun de 500 de calorii bogat fie în carbohidrați rafinați, fie în carbohidrați nerafinați.
Micul dejun bogat în carbohidrați rafinați a inclus o baghetă franceză făcută din făină industrială, gem, suc de mere sau de portocale și ceai sau cafea cu zahăr.
Micul dejun cu carbohidrați nerafinați a inclus pâine integrală cu unt și brânză, un măr sau o portocală și ceai sau cafea fără zahăr.
Oamenii de știință au măsurat nivelul de zahăr din sânge al voluntarilor înainte și după masă și apoi au realizat fotografii ale participanților în condiții de iluminare controlate. Fotografiile au fost apoi evaluate de grupuri de persoane care au estimat cât de tineri, cât de masculini sau feminini și cât de atractivi arătau indivizii.
Cercetătorii afirmă că un consum de carbohidrați rafinați la micul dejun a scăzut atractivitatea facială atât pentru bărbați, cât și pentru femei, deși efectele pe termen lung ale consumului acestor alimente, obținute din chestionarele completate de voluntari, au fost mai complexe.
"Efectul variază în funcție de gen și tipul mesei, subliniind relația complexă dintre dietă și atractivitate. Descoperirile noastre servesc drept un memento convingător al impactului extins al alegerilor alimentare nu doar asupra sănătății, ci și asupra trăsăturilor cu importanța socială deosebită, cum ar fi atractivitatea facială", a explicat Berticat.
Carbohidrații rafinați pot provoca creșteri rapide ale nivelului de zahăr din sânge, pe care organismul le contracarează prin eliberarea de insulină.
Această reacție poate scădea nivelul de zahăr prea mult, o condiție numită hipoglicemie, și poate afecta fluxul sanguin și aspectul pielii.
În studiu, doar micul dejun cu carbohidrați rafinați a provocat hipoglicemie.
David Perrett, profesor de psihologie la Universitatea din St. Andrews, care a studiat indiciile faciale pentru sănătate, a spus că nu ar trebui să ne surprinsă faptul că dieta afectează atractivitatea prin creșterea pigmenților vegetali numiți carotenoizi în piele, în timp ce dietele bogate în zahăr pot îmbătrâni pielea.
"Autorii sugerează ca carbohidrații rafinați ar putea afecta fluxul sanguin periferic. Fluxul sanguin poate schimba rapid aspectul pielii. Putem vedea impactul în câteva secunde, în cazul în care ne simțim rău și sângele se retrage din piele.
Am descoperit că majoritatea oamenilor arată mai sănătoși și mai atractivi atunci când culoarea pielii reflectă o ușoară creștere a sângelui oxigenat", a spus Perrett.
Întrebată ce sfat ar oferi celor care doresc să arate cât mai bine, Berticat a spus: "Știm că, carbohidrații rafinați au un impact negativ asupra sănătății și acesta este un motiv suficient pentru a le limita consumul".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Schimbările extreme de temperatură...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Uite trucul simplu care îți usucă...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
A început sezonul accidentelor pe...
Multitasking-ul poate părea eficient,...