Dr Dan Perețianu a explicat, EXCLUSIV la Interviurile DC News și DC Medical, că, în mod normal, există două tipuri de asigurări de sănătate, iar în România, teoretic, funcționează doar unul.

Modelul germanic, modificat până a eșuat

„Termenul de asigurări de sănătate este de două feluri. În cadrul asigurărilor de sănătate sunt asigurările sociale de sănătate și asigurările private de sănătate. Asigurările sociale sunt obligatorii, asigurările private sunt voluntare. În lumea largă, termenul de asigurări sociale s-a născut în 1870, când cancelarul Germaniei a spus că toată lumea care are un serviciu este obligată să plătescă o taxă pentru ca să se asigure sănătatea pentru toată lumea. Și s-a născut așa-zisul sistem Bismark. Deci, în momentul în care vorbești de asigurări sociale de sănătate care sunt obligatorii pentru toată lumea indiferent de salariu, te referi la cât la sută dintr-un salariu plătește fiecare cetățean către un sistem de asigurări, care este al tuturor și care este public. Din acest punct de vedere, se poate spune că noi avemm un sistem de asigurări sociale de sănătate. Numai că problematica unui sistem de asigurări sociale de sănătate este cine gestionează banii! În sistemele vestice, banii sunt gestionați de niște privați, în sensul de a fi gestionați de către cumulul celor care contribuie. Adică sunt administrați de patronate și de sindicate. Nu numai de ele. Mai sunt asociații să zicem de actori, asociații profesionale. Jurnaliști care sunt într-un grup și care acced o anumită casă de asigurări", arată liderul Sindicatului medicilor Esculap, fost președinte al Camerei Federative a Medicilor.

La un moment dat erau circa 300 de astfel de asociații profesionale care girau fonduri de sănătate în Germania, spre exemplu. Deși România a adoptat, în teorie, același sistem, în practică prima lege a asigurărilor, inițiată de PDSR în 1993 și votată în 1997 de majoritatea CDR, a fost modificată de așa manieră că nu mai are nicio legătură cu modelul de la care s-a plecat.

„Deci, sistemul german a fost sistemul după care în România s-a făcut Legea asigurărilor sociale de sănătate. Deci, Legea a fost inițiată de Guvernul Văcăroiu, un guvern de stânga, ministru Sănătății era pe vremea aceea Iulian Mincu. Dat fiind faptul că lui Văcăroiu i-a fost frică să inițieze o astfel de lege, care este oarecum de dreapta, atunci Mincu a dat această lege lui Sorin Oprescu, care era pe vremea aceea senator în Senatul României și, împreună cu alți 13 doctori, el este inițiatorul principal, în 1993, a acestei legi. După patru ani de discuții (în Parlament, n.r.) Legea a apărut ca votată. În Iunie 1997 a apărut Legea 145, dar care este o lege, dacă vrei să spui așa, Mincu-Oprescu. Deci, Mincu a generat o lege de tip germanic. A fost ajutat de nemți atunci. Am participat la grupurile acelea. Banca Mondială a susținut foarte mult această idee", a arătat dr Perețianu.

Casa, un birocrat care face plăți

Dar ce a mai rămas din această lege? Și cum a ajuns CNAS o glorificată agenție de plăți?

„Din legea asta primul lucru care a fost făcut de Guvernul CDR care a demarat această lege, în 1998, a schimbat total (ce prevedea ea, n.r.). Primul președinte a fost prof Dumitrache. Și Legea s-a schimbat pe de-a-ntregul. În loc ca aceste taxe pe care le plătea toată lumea să ajungă la o casă de asigurări independentă, cum a fost construită de Mincu, a ajuns la o Casă de Asigurări care este de fapt o agenție de plăți, pentru că banii nici măcar nu mai ajung direct la ea. În anul 2000, Guvernul Năstase a dat Ordonanța de Urgență nr 150, prin care a spus că nu mai are rost ca banii să ajungă la CNAS, banii vor ajunge la Ministerul de Finanțe", a povestit liderul de sindicat.

În timp ce casele de asigurări din Occident colectează ele fondurile, la noi, pentru că românii nu s-ar fi dus să-și facă astfel de contracte, guvernanții au spus că mai bine se ocupă ANAF-ul de colectarea banilor. Ceea ce în terorie era bine, dar efectul a fost altul decât cel scontat.

„Cu toate aceste modificări legislative, s-a ajuns ca bugetul pentru sănătate să nu fie un buget independent, controlat de sindicate și patronate, ci să fie un buget controlat de către Parlament. Parlamentul votează legea bugetului în care scrie că atâția bani sunt la Sănătate. Iar banii respectivi sunt gestionați de Ministerul de Finanțe care îi dă, la rândul lui, Ministerului Sănătății, sub forma Casei de Asigurări. Deci, din punctul de vedere al terminologiei occidentale, noi nu avem asigurări sociale de sănătate! Mai degrabă sistemul nostru seamănă cu sistemul britanic. Doar că la noi apare o intermediară în plus, birocratică, care se numește Casa de Asigurări. Dar oricum un birocrat tot trebuie să existe ca să administreze acești bani", a punctat Dan Perețianu.

Este important pentru sistemul de sănătate românesc că este așa sau poate ar fi fost mai bine să fi fost cum a vrut Mincu? În fond, pentru populația generală, primul efect a fost acela că valoarea taxelor colectate de stat pentru sănătate a tot scăzut. Inițial, angajatul și angajatorul plăteau 15%, dar, „pe vremea lui Nicolaescu a scăzut. Și acum e 10,5%. Dar asta presupune ca Parlamentul să se oprească puțin asupra legii și să spună: domnule, este de ajuns 10,5 din totalul fondurilor de salarizare sau revenim la 14,5 plus 14,5 (de la angajat plus angajator, n.r.) care înseamnă o creștere de 20 și ceva la sută?", subliniază medicul.

Ne comparăm cu Franța, dar diferența e uriașă

De fapt, spune dr Perețianu, încasările la bugetul Sănătății au crescut de 10 ori, în mod real, doar până în 2008, poate 2010. „După aceea nu au mai crescut". Teoretic, ar fi trebuit să vedem și rezultate de 10 ori mai bune?

„Nu trebuie să avem de 10 ori mai multe rezultate, ci trebuie să avem de 10 ori mai mulți bani, ca să zic așa. Gândiți-vă, de exemplu, zilele trecute a fost o grevă a doctorilor în Franța. Doctorii au spus că nu mai lucrează, ies la grevă. De ce erau nemulțumiți? Că nu sunt plătiți și pentru că spitalele din Franța nu sunt plătite. Păi, în Franța, Sănătatea este plătită cu 12% din PIB-ul Franței! Iar la noi, Sănătatea este plătită cu 6% din PIB-ul României. Dacă punem toate contribuțiile, și contribuția care vine de la autoritățile locale, și diferitele alte contribuții, atâta e. (...) Da, dar PIB-ul Franței este de 5 ori cât PIB-ul României, sau poate și mai mare. Cu alte cuvinte este o problemă de viziune socială. Domnule, Parlamentul, care reprezintă oamenii pe care noi îi alegem, are viziunea socială să crească banii pentru sănătate?", întreabă Dan Perețianu.

Nu ai de unde să furi din Sănătate

Când vine vorba de asta, replica propagandiștilor, care susțin ideea că nu ar fi momentul să crească bugetul Sănătății, e că banii de fapt nu sunt bine administrați în sistem. Că întâi ar trebui să se oprească sifonările, deturnările de fonduri.

„Mie nu i se pare că sunt prost administrați! Dacă ne uităm la faptul că cheltuielile de administrare pentru fondurile care există în alte părți sunt între 8 și 10% din banii care intră în sistemele respective. La noi, cheltuielile de administrare sunt 1%. Unde, ce să furi? Nu mai ai ce să furi! Nu este finanțare ca să poți să furi! Cea mai importantă cheltuială în Sănătate este salariul. Salariile ajung între 70-80% din valoarea decontată. După aceea sunt medicamentele. Nu mai ai, nu ai de unde să furi cine știe ce. De aia și arată la televizor că sunt paturile cu perne vechi de nu știu când, că wc-urile sunt cum sunt. (Spitalele modernizate, n.r.) oamenii care au avut câteva investiții, câțiva sponsori, au reușit să facă așa ceva. Deci, aici nu se face fără bani. De aceea se zice că este mai bine la privat, pentru că la privat ești obligat să lătești în plus", a arătat Dan Perețianu.

De ce România nu are nevoie de spitale regionale, aflați în video:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.