Papa Francisc, operat la colon. Afecțiunea care îi provoca dureri abdominale Suveranului Pontif

Papa Francisc a fost operat la colon și se simte bine, se arată într-un comunicat al Sfântului Scaun.

Papa Francisc, în vârstă de 84, este în general bine, este conştient şi respiră singur după intervenţia chirugicală la care a fost supus duminică pentru o problemă la colon. Suveranul Pontif este internat la Clinica Gemelli din Roma, unde se recuperează după operaţie de o stenoză diverticulară simptomatică a colonului, o boală curentă la persoanele în vârstă şi care era programată anticipat.

"Sfântul părinte este în general bine, este conştient şi respiră singur", a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, într-un comunicat difuzat luni la prânz de Sfântul Scaun. Bruni a explicat că intervenţia chirurgicală realizată duminică seară a inclus şi o hemicolectomie stânga şi a avut o durată de aproximativ 3 ore". "Se aşteaptă o spitalizare de şapte zile, exceptând complicaţiile", a precizat el.

Anterior, Vaticanul informase că papa este tratat la Clinica Gemelli pentru stenoză diverticulară simptomatică a colonului şi că intervenţia a fost realizată de prof. dr. Sergio Alfieri, şeful departamentului de ştiinţe medicale şi chirurgicale al clinicii, care este specializat în chirurgia colono-rectală. Înainte de anunţul internării, duminică dimineaţă, papa i-a salutat de la fereastra palatului pontifical pe credincioşii prezenţi în Piaţa Sfântul Petru şi a oficiat rugăciunea Angelus. Totodată, el a anunţat că, în luna septembrie, va merge într-o călătorie oficială în Ungaria şi Slovacia.

Potrivit presei italiene, Papa Francisc a venit cu maşina la spital în total anonimat, în jurul orei locale 15:00, însoţit doar de şofer şi de un consilier. Nici măcar personalul clinicii nu ştia că Sfântul Părinte se numără printre pacienţi. Diagnosticul a fost de "stenoză diverticulară simptomatică a colonului". Este o afecţiune ce provoacă dureri abdominale, iar intervenţia chirurgicală urmăreşte îndepărtarea fragmentului de intestin ocluzat. În unele cazuri, operaţia se poate face şi laparoscopic, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel