Semnele timpurii ale cancerului...
O echipă de cercetători din Michigan a identificat pentru prima dată modificări clare la nivelul creierului persoanelor afectate de Long Covid, care ar putea explica simptomele persistente și debilitante ale acestei afecțiuni. Studiul sugerează că Long Covid-ul ar putea avea legătură directă cu un proces neurodegenerativ similar cu cel din demență.
Potrivit cercetării publicate în jurnalul PLOS One, pacienții cu Long Covid prezintă niveluri cu 33% mai mici ale factorului de creștere nervoasă (NGF) – o proteină crucială pentru menținerea neuronilor – și cu 50% mai multe niveluri ale interleukinei 10, un regulator al inflamației.
"Această inflamație crescută ar putea deteriora părți ale creierului responsabile pentru procesarea limbajului, precum și pe cele care reglează durerea și depresia", au concluzionat cercetătorii, potrivit Daily Mail.
Cercetătorii au testat 17 persoane cu vârste între 25 și 60 de ani, dintre care 10 diagnosticate cu Long Covid. Testele cognitive au arătat că acești pacienți au obținut scoruri cu 30% mai mici la procesarea limbajului, având dificultăți în a găsi cuvintele potrivite sau a înțelege semnificația acestora – simptome frecvente ale "ceții cerebrale".
Long COVID, asociat cu inflamație cerebrală și risc crescut de demență - FOTO: Freepik@kjpargeter
"După cunoștințele noastre, acesta este primul studiu controlat care arată modificări specifice autodeclarate în plan neurocognitiv și în sistemul nervos central la pacienții cu Long Covid, validând simptomele pe care le-au experimentat", a declarat Dr. Michael Lawrence, autor principal și neuropsiholog la Corewell Health, Michigan.
Studiul arată că pacienții cu Long Covid au fost cu 75% mai predispuși să aibă o calitate a vieții deteriorată și cu 61% mai expuși durerilor și disconfortului general, comparativ cu grupul de control.
"Deși acesta este un studiu mic și mai sunt multe de explorat, din punct de vedere clinic medicii ar putea identifica mai devreme persoanele care se confruntă cu aceste dificultăți și le-ar putea oferi îngrijire integrată", a spus Dr. Judith Arnetz, autor corespondent și profesor emerit la Michigan State University.
Având în vedere descoperirile, echipa de cercetători recomandă un plan de tratament complex pentru pacienții cu Long Covid, care să includă logopedie, psihoterapie pentru reducerea stresului și, eventual, medicamente care vizează oboseala și ceata mentală.
"Servicii suplimentare precum terapia logopedică, psihoterapia și medicamentele pentru simptomele cognitive ar putea face parte dintr-un plan eficient de tratament", a explicat Dr. Lawrence.
Deși rezultatele sunt semnificative, autorii studiului subliniază că eșantionul a fost mic (doar 17 participanți, majoritatea femei albe), iar studiile viitoare vor fi esențiale pentru a confirma legătura între Long Covid și deteriorarea neurologică.
"Sperăm ca aceste rezultate să reprezinte baza unor cercetări extinse care să aducă mai multă claritate asupra mecanismelor biologice ale Long Covid", au mai precizat autorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Semnele timpurii ale cancerului...
Medicamentele comune care duc la AVC...
Lucrul terifiant pe care trebuie să îl știi dacă ai avut COVID....
FDA a aprobat primul test de sânge pentru depistarea bolii...
Alertă medicală în Cehia. Un posibil...
Pandemia tăcută care ucide zilnic. Medicii lansează un avertisment...
Semnul banal al cancerului. Medicii lansează un...
Un diagnostic oncologic nu aduce doar suferință fizică, ci...