Papa Francisc, operat de urgență. Ce boala are. Netratată, poate cauza complicații serioase

papa francisc. FOTO: Captura video @Vatican News
Papa Francisc va fi operat de urgență pentru un risc de obstrucție intestinală. Care sunt cauzele și simptomele acestei afecțiuni.

Papa Francisc în vârstă de 86 de ani, va fi operat de urgență, sub anestezie generală, miercuri după-amiază, la spitalul Gemelli din Roma, pentru un risc de obstrucție intestinală, a anunțat Vaticanul, conform agențiilor internaționale de presă, notează Agerpres.

Intervenția chirurgicală, devenită necesară din cauza agravării simptomelor prezentate de papă, potrivit echipei sale medicale, va duce la câteva zile de spitalizare, a precizat directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, într-un comunicat.

Reamintim că Papa Francisc a mai fost spitalizat la finalul lunii martie, în acest an, în urma unei infecții respiratorii.

Papa Francisc a fost prezent azi dimineața în Piața Sfântul Petru pentru audiența sa generală săptămânală.

Obstrucția intestinală, cauze și factori de risc

Obstrucția intestinală este un blocaj care împiedică trecerea alimentelor sau a lichidelor prin intestinul subțire sau prin intestinul gros (colon).

Cauzele obstrucției intestinale pot include:

- benzi fibroase de țesut (aderențe) în abdomen care se formează după o intervenție chirurgicală

- hernii

- cancer de colon

- anumite medicamente

- stricturi de la un intestin inflamat cauzate de anumite afecțiuni, cum ar fi boala Crohn sau diverticulita, arată Mayo Clinic.

Trebuie menționat că fără tratamentul adecvat, părțile blocate ale intestinului pot muri, ceea ce duce la probleme grave.

Obstrucția intestinală, simptome

Semnele și simptomele obstrucției intestinale includ:

- durere abdominală cramponată care apare și dispare

- pierderea poftei de mâncare

- constipație

- vărsături

- incapacitatea de a avea o mișcare intestinală sau de a elimina gaze

- umflarea abdomenului.

Obstrucția intestinală, complicații

Netratată, obstrucția intestinală poate cauza complicații serioase, care să pună în pericol viața pacientului, precum moartea țesutului și infecții.

Astfel, obstrucția intestinală poate duce la întreruperea alimentării cu sânge a unei părți a intestinului, iar lipsa sângelui determină moartea peretelui intestinal.

Moartea țesutului intestinal poate duce la o perforație în peretele intestinal, ceea ce poate duce la infecție.

Peritonita, termenul medical pentru infecția la nivelul cavității abdominale, poate pune viața în pericol, motiv pentru care este necesară asistența medicală de urgență, care adesea este chirurgicală.

Obstrucția intestinală, diagnostic și tratament

Diagnosticul pentru obstrucția intestinală se pune în urma unui examen fizic, însoțit de o radiografie, pentru confirmare. De asemenea, medicul poate solicita alte investigații imagistice, precum CT sau ultrasunete, sau clisma cu aer ori bariu.

În ceea ce privește tratamentul, acesta depinde de cauza care a dus la apariția obstrucției intestinale, iar în general necesită spitalizare.

În cazurile mai ușoare, dar mai ales la copii, clisma cu aer sau cu bariu pot fi folosite atât pentru diagnosticare, cât și pentru tratament. Dacă aceasta funcționează nu mai este necesar alt tip de tratament.

Intervenția chirurgicală implică, de obicei, îndepărtarea obstrucției, precum și a oricărei secțiuni din intestin care a murit sau este deteriorată.

Vezi și: Cancerul placentar: cauze, simptome, diagnostic și tratament. Cioflan: Un tratament bine condus este responsabil de 95% din cazuri în vindecare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel