Osteoporoza. Cătălina Poiană: Un traumatism minim e căderea de la propria înălțime. Oasele se pot fractura spontan

Osteoporoza - Foto: Freepik
EXCLUSIV
Osteoporoza, cea mai frecventă boală metabolică osoasă care crește riscul de fractură.

Ziua Mondială a Osteoporozei este marcată în fiecare an pe data de 20 octombrie. Scopul acestei zile este de a crește conștientizarea cu privire la osteoporoză, o afecțiune care afectează oasele și le face mai fragile și predispuse la fracturi.

Osteoporoza este o problemă de sănătate globală, deoarece poate afecta oameni de toate vârstele și din toate părțile lumii.

Invitată la interviurile DC Medical, medicul Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din București, medic endocrinolog, ne-a vorbit despre osteoporoză și despre cele două componente ale acestei boli.

"În fiecare an, la data de 20 octombrie se celebrează Ziua Mondială a Osteoporozei și de fiecare dată există un slogan ce marchează această zi. Pentru anul acesta sloganul este acela de a construi oase mai puternice.

De ce?

Pentru că osteoporoza este o boală scheletică sistemică. Este, de fapt, cea mai frecventă boală metabolică osoasă în care este afectată rezistența osului, care este scăzută și ca o consecință directă crește riscul de fractură", ne-a spus medicul Cătălina Poiană.

"Un traumatism minim ar putea să fie căderea de la propria înălțime. În osteoporoză oasele se pot fractura și spontan"

"Atunci când vorbim despre rezistența osului avem în minte două componente: 

- una de ordin cantitativ, care este ușor de evaluat - densitatea minerală osoasă care se poate la ora actuală foarte bine măsura

- dar există și o componentă importantă care face de cele mai multe ori diferența, care este de multe ori greu de evaluat, și anume calitatea osoasă. 

Calitatea osoasă fiind un element la a cărui constituire contribuie mulți factori, respectiv micro-și macro-arhitectura osului, calitatea matricei osoase, gradul de mineralizare al matricei, acumularea de microleziuni și poate cel mai important procesul de remodelare osoasă, respectiv jocul permanent dintre formarea și resorbția osoasă. 

Și dacă ar fi să definim de fapt osteoporoza în termeni mult mai practici, mai clinicieni, am putea să spunem că este o boală în care apar ceea ce se cheamă fracturi osteoprodice, fracturi de fragilitate, aceste fracturi fiind cauzate unor traumatisme minime sau ele pot să apară și în absența oricărui traumatism. 

Și ca să definim un traumatism minim ar putea să fie căderea de la propria înălțime. 

Dar în osteoporoză oasele se pot fractura și spontan și acest lucru arată o rezistență scăzută a osului și definește de fapt boala", a declarat medicul Cătălina Poiană, în exclusivitate pentru DC Medical.

În fiecare an, în această zi, organizațiile de sănătate, medicii și activiștii din întreaga lume desfășoară diverse activități de conștientizare, campanii de informare și screening-uri pentru a identifica persoanele cu risc de osteoporoză.

Scopul este de a reduce incidenta fracturilor legate de osteoporoză și de a încuraja oamenii să adopte un stil de viață sănătos și să acorde o atenție mai mare sănătății oaselor.

Vezi mai multe în video:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel