Activitatea fizică poate fi aliatul...
"După depistarea primului caz pozitiv în maternitatea din Griviţa, am demarat imediat un proces extins de testare, gestionat independent, având la bază cea mai sigură metodă de procesare, practicată la nivel mondial, Real Time PCR. Astfel, am dispus testarea întregului personal care a lucrat în maternitatea MedLife în ultimele 10 zile şi care ar fi putut veni în contact cu pacienta infectată, de la medicii şi asistentele care au îngrijit şi investigat mama şi nou născutul, la infirmiere şi personalul auxiliar. (...) Dintre toate persoanele deja testate, o singură persoană s-a dovedit pozitivă COVID 19. Testul aparţine unei colege asistentă pe secţia de obstetrică ginecologie, fiind una dintre asistentele care a îngrijit pacienta suspectă pe durata spitalizării. Colega noastră a intrat în auto-izolare imediat după ce pacienta a fost confirmată pozitiv COVID 19, respectiv în data 23 martie", se arată într-un comunicat de presă al unităţii spitaliceşti, noteaz[ Agerpres.
Potrivit sursei citate, au fost testate în total 93 de persoane.
Aceeaşi sursă precizează că, până la comunicarea unei decizii din partea DSP, se va dispune de urgenţă şi testarea membrilor de familie ai asistentei medicale şi a tuturor contacţilor acesteia.
De asemenea, va fi reluată testarea tuturor celor 92 de persoane cu rezultate negative pentru a-i ţine sub monitorizare.
Activitatea spitalului Life Memorial şi a maternităţii din incinta spitalului este în continuare suspendată, fiind în derulare un amplu proces de dezinfecţie şi de sterilizare.
Reprezentanţii instituţiei afirmă că a fost pus în funcţiune propriul laborator, Real Time PCR, în vederea depistării infecţiei cu COVID-19 (coronavirus), laborator care are capacitate de procesare de 300 teste pe zi.
O femeie gravidă care s-a internat în unitatea medicală în urmă cu două săptămâni a fost confirmată cu COVID 19.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Activitatea fizică poate fi aliatul...
Printr-un gest care durează doar...
Vitamina D, supranumită ”vitamina...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Durerea și disconfortul în jurul...
La vârsta a doua, prevenția...