Nicturia, trezitul nocturn pentru a merge la baie, legat de hipertensiunea arterială. Cercetări

Toaletă
Nicturia este afecțiunea care te trimite la baie de câteva ori pe noapte. Oamenii de știință au descoperit că ar putea avea o legătură cu hipertensiunea arterială.

Un nou studiu realizat în Japonia a constatat că necesitatea urinării nocturne, numită nicturie, poate fi legată de hipertensiune arterială și de aportul ridicat de sare.

Nicturia este o afecțiune în care oamenii se trezesc frecvent în timpul nopții pentru a urina. Cauzele frecvente ale ieșirilor dese la toaletă în timpul de noapții includ aportul ridicat de lichide, tulburările de somn sau obstrucția vezicii urinare, potrivit medicalnewstoday.com.

Persoanele fără nicturie pot dormi până la 8 ore fără să urineze, dar unele ar putea avea nevoie să se ridice din pat o dată, în timpul nopții. Un singur episod pe noapte este considerat în limite normale. Persoanele cu nicturie pot merge la baie de două, până la șase ori, în timpul nopții.

Nicturia, posibil semn al unor afecțiuni

Nocturia poate fi un semn al altor afecțiuni, inclusiv prolapsul vezicii urinare, o tumoră a vezicii urinare sau a prostatei și alte tulburări care afectează controlul sfincterului. Femeile gravide și persoanele cu insuficiență cardiacă sau hepatică și diabet pot prezenta, de asemenea, nicturie.

Pe măsură ce îmbătrânim, corpul nostru produce mai puțin un hormon antidiuretic care ne permite să reținem lichidul - ceea ce duce la o producție mai mare de urină în timpul nopții. Adulții mai în vârstă tind, de asemenea, să-și piardă capacitatea de menținere și sunt mai susceptibili de a avea probleme medicale care afectează vezica urinară.

Potrivit unui sondaj realizat în 2003 de la National Sleep Foundation, aproximativ două treimi dintre respondenți, care au avut vârsta cuprinsă între 55 și 84 de ani, au raportat că au prezentat nicturie cel puțin câteva nopți pe săptămână.

Reducerea aportului de sare poate reduce nicturia

O echipă de cercetători au prezentat rezultatele studiului lor recent la a 83-a ediție științifică anuală a Japanese Circulation Society. Potrivit constatărilor lor, ieșirile la toaletă pentru a urina noaptea pot fi legate de aportul excesiv de sare și hipertensiunea arterială. „Studiul nostru arată că, dacă aveți nevoie să urinați noaptea – ceea ce se numește nicturie – puteți avea tensiune arterială crescută și/sau exces de lichid în corp", spune autorul studiului Dr. Satoshi Konno, de la Division of Hypertension at the Tohoku Rosai Hospital in Sendai, Japan.

Studiile anterioare au arătat că aportul zilnic excesiv de sare și hipertensiunea au un impact negativ asupra nicturiei. În Japonia, oamenii consumă în general mult mai mult sare decât cei din țările occidentale și, din acest motiv, populația japoneză poate prezenta un risc mai ridicat de a dezvolta hipertensiune arterială.

Deși oamenii din alte țări tind să aibă obiceiuri alimentare diferite atunci când vine vorba de sare, rezultatele acestor studii sugerează că menținerea sub control a aportului de sare și tensiunii arteriale ar putea fi importantă pentru tratamentul nicturiei, indiferent de naționalitate.

Există o relație de cauzalitate?

Cercetătorii au urmărit 3.749 locuitori ai orașului Watari, care au fost supuși unui control anual de sănătate în 2017 și au colectat informații despre nivelurile tensiunii arteriale și nicturia, folosind chestionare.

Datele au arătat că trezirea pentru a urina în timpul nopții a fost asociată cu un risc cu 40% mai mare de a avea hipertensiune arterială, iar riscul hipertensiunii arteriale a crescut semnificativ, pe măsură ce numărul evenimentelor de nicturie pe noapte a crescut.

Dr. Konno afirmă că rezultatele nu dovedesc o relație cauzală între nicturie și hipertensiune arterială și este posibil ca acestea să nu se aplice persoanelor care trăiesc în afara Japoniei. „Relația poate fi influențata de diverși factori, incluzând stilul de viata, aportul de sare, etnia și fondul genetic ", explică cercetătorul.

"Hipertensiunea arterială este o boală naționala în Japonia, aportul mediu de sare în Japonia este de aproximativ 10 grame pe zi, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul aportului mediu de sare la nivel mondial (4 grame pe zi). Acest aport excesiv de sare este legat de preferința noastră pentru produsele alimentare pe bază de fructe de mare și de sos de soia, deci restricția de sare este dificil de realizat", spune dr. Mutsuo Harada, coordonatorul de presă al conferinței.

Dr. Harada adaugă că detectarea precoce și gestionarea hipertensiunii arteriale sunt esențiale pentru prevenirea bolilor de inimă. „Este important să cercetăm și să înțelegem cauza nicturiei la pacienți, deoarece această tulburare nu poate rezulta numai din problemele de organe urinare - poate fi cauzată și de boli precum hipertensiunea arterială.”

Profesorul și președintele Societății Europene de Cardiologie (ESC) Barbara Casadei remarcă: "Mai mult de 1 miliard de oameni au hipertensiune arterială în întreaga lume. Tensiunea arteriala crescută este cauza principală globală a morții premature, reprezentând aproape 10 milioane de decese în 2015. Orientările CES recomandă medicamente pentru a reduce riscul de accident vascular cerebral și boli de inimă."

"Un stil de viață sănătos este, de asemenea, recomandat, inclusiv restricționarea de sare, moderarea alcoolului, alimentația sănătoasă, exercițiile fizice regulate, controlul greutății și renunțarea la fumat", adaugă ea.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel