A început sezonul accidentelor pe...
Neuroradiologia intervențională combină competențele în imagistică și în proceduri minim invazive ghidate imagistic (angiografie, tomografie computerizată sau ultrasonografie) pentru a evalua, diagnostica și trata afecțiuni benigne sau maligne.
Neuroradiologia intervențională este recomandată ca alternativă pentru un anumit tip de proceduri chirurgicale. Astfel, complexitatea inciziilor, precum și unele riscuri ale operațiilor clasice sunt evitate, recuperarea pacientului este rapidă, durerile sunt reduse și perioada de internare este minimă.
”Neuroradiologia intervențională este o supraspecializare care derivă din grupa mare a radiologiei intervenționale vasculare. Această supraspecializare se ocupă de diagnosticarea și tratamentul intervențional al afecțiunilor neurologice sau neurochirurgicale, mai precis patologia care se referă la arterele cerebrale, la arterele care vascularizează creierul.
Există mai multe tehnici minim invazive care fac parte din neuroradiologia intervențională. Aceste tehnici se pot executa, de multe ori, cu anestezie locală, dar tehnicile complexe necesită întotdeauna anestezie generală. Se introduc niște materiale, niște catetere până în arterele care duc sânge la creier, ulterior se intră pe arterele cerebrale, iar când s-a ajuns acolo cu aceste tipuri de instrumente, cu microcatetere se injectează o anumită substanță sau se folosesc anumite materiale cu scopul de a rezolva patologia respectivă, cu mijloace de protecție neurovasculare adecvate”, a explicat dr. Bogdan Popa, conf. dr. medic primar radiologie imagistică medicală, la Digi 24.
Neuroradiologia intervențională este de a oferi cel mai bun tratament minim invaziv și diagnostic imagistic pentru o gamă largă de afecțiuni care implică creierul, regiunea capului și a gâtului, precum și coloana vertebrală și măduva spinării.
”Există destul de multe afecțiuni care pot fi diagnosticate și, mai ales tratate prin procedurile neuroradiologiei intervenționale. Aș începe cu prima grupă de afecțiuni, este o grupă mare, poate fi numită malformații arteriovenoase și din această grupă pot face parte atât malformațiile ca atare sau fistule arteriovenoase, ceea ce înseamnă comunicări anormale între arterele și venele cerebrale, de asemenea pot fi diagnosticate anevrismele cerebrale care reprezintă dilatări anormale ale arterelor cerebral în porțiunile intracraniene și care sunt răspunzătoare de apariția unor accidente vasculare.
Există accidentele vasculare ischemice care pot fi tratate prin implantarea unor stenturi pe arterele carotide și, mai ales, dacă pacientul ajunge în cazul unor accidente vasculare ischemice în ceea ce numim fereastră terapeutică, adică într-un interval de timp optim 4, maxim 6 ore, acest cheag de sânge care este în lumenul vascular poate fi extras prin procedură de neuroradiologie intervențională, ceea ce este foarte important”, a mai explicat medicul.
”Beneficiile pentru pacienți sunt date de faptul că vorbim de tehnici minim-invazive, de tehnici endovasculare. Lucrăm pe interiorul vaselor, nu este o chirurgie deschisă și obținem rezultate foarte bune și cu riscuri foarte mici. Riscurile sunt mai mici decât la operații. Mă refer și la operațiile pe creier, operația deschisă.
De asemenea, recuperarea pacientului este foarte importantă și rapidă. De obicei, la 48 de ore după ce am realizat astfel de proceduri, pacientul este externat. Ajunge acasă și se integrează rapid în familie și în societate, fără restricții importante.
Sunt destule proceduri neurochirugicale, vorbim de operații deschise pe creier care sunt înlocuite în acest moment de proceduri de neuroradiologie intervențională, tocmai plecând de la faptul că vorbim de gesturi minim-invazive în care recuperarea este mult mai rapidă și, chiar dacă operația durează 3-4 ore, este mult mai facilă pentru pacient”, a mai subliniat dr. Bogdan Popa, conf. dr. medic primar radiologie imagistică medicală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
A început sezonul accidentelor pe...
Știai că data și grosimea primei...
Schimbările alimentare pot fi un...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Uite trucul simplu care îți usucă...
Aerul pe care îl inspirăm, deși...