Un studiu nou arată că procesul de...
Tânăra s-a infectat la petrecerea de nuntă, la care au participat aproximativ 100 de invitați. Evenimentul a avut loc într-un local din Marghita, județul Bihor, iar invitații care au participat la eveniment se așteaptă acum să fie plasați în carantină.
Cei doi tineri și-au închis conturile de Facebook, unde până în urmă cu câteva zile apăreau poze şi filmuleţe de la evenimentul care contrazicea declarațiile celor doi, care au spus că au respectat măsurile.
În acest caz, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, iar vinei seară au avut loc patru percheziții domiciliare – la sala de nunți, la apartamentul mirilor și la casele părinților lor.
„Polițiștii bihoreni s-au autosesizat, cu privire la faptul că o persoană, care a participat sâmbătă, 10 octombrie a.c., la un eveniment privat (nuntă), desfășurat în municipiul Marghita, județul Bihor, ar fi fost confirmată ca infectată cu noul coronavirus.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
În cadrul cercetărilor, care sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, vor fi verificate aspecte cu privire la respectarea prevederilor legale referitoare la numărul de participanți prezenți la eveniment, precum și respectarea normelor sanitare în vigoare în vederea prevenirii infectării cu noul virus.
La finalizarea cercetărilor, în funcție de rezultat, vor fi propuse măsuri corespunzătoare prin unitatea de parchet competentă”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor.
Aceasta este a doua nuntă din Bihor în urma căreia mireasa a aflat că este infectată cu coronavirus, după cea a fiului fostului adjunct al IPJ Bihor, unde au fost prezenți peste 350 de invitați, potrivit Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Un studiu nou arată că procesul de...
Petele albe de pe unghii sunt adesea...
Aproape 20% dintre medicii de familie...
Medicul Cătălina Poiană a vorbit...
Adevărul despre sare. Greșeala pe...
Genele lungi și voluminoase au...
Acestea sunt cele mai importante...