Trei factori de risc majori duc la...
Nelu Tătaru, coronavirus. Nelu Tătaru, noul ministru al Sănătății, a declarat că ”focarul Suceva nu schimbă cu nimic atitudinea pe care am avut-o, doar că la nivel local trebuie schimbate multe lucruri. La nivel local trebuie reiniţiate proceduri pe care atât personalul medical cât şi DSP-urile, managementul spitalului dar şi autorităţile locale trebuie să le pună în practică, trebuie să le respecte”.
Acesta a subliniat că cadrele medicale vor avea prioritate la testare, potrivit Agerpres:
”La nivelul unităţilor sanitare din faza 1, faza 2 şi ulterior faza 3 vom asigura acel necesar de aparatură, de materiale sanitare şi de echipamente sanitare de protecţie, precum şi acel număr de teste pe care toţi cei ce, conform unei anchete epidemiologice, intră într-un protocol de testare. Menţionez - personalul medical va avea prioritate la această testare. Avem grijă de personalul nostru, trebuie să avem grijă de personalul nostru. Vor veni săptămâni şi mai grele, vor fi şi cazuri severe, vor fi şi cazuri critice, dar vom trece peste această perioadă şi vom ieşi mai întăriţi", a susţinut ministrul.
În opinia acestuia, testarea trebuie făcută conform anchetelor epidemiologice, dar acestea trebuie să fie realizate "corect şi să fie ample":
"O testare care trebuie făcută conform anchetelor epidemiologice, dacă aceste anchete epidemiologice vor fi corecte şi ample. Ce am putut observa - am văzut anchete terminate la jumătate sau incomplete, care nu urmăresc cazurile în sine, nu urmăresc contacţii în sine şi care se pierd la un moment dat. Un management local al unităţilor sanitare care trebuie schimbat şi adaptat în relaţia cu personalul medical. Nu mă încălzeşte cu nimic să văd că sunt stocuri de echipamente dar nu sunt acolo unde trebuie. Trebuie reaşezată ca primă linie UPU, ATI, boli infecţioase, iar apoi celelalte. (...) Cum avem Suceava - în care tot DSP-ul este în carantină în acest moment, o parte sunt în izolare, o parte sunt pozitivi şi a trebuit să aducem echipe din centrele universitare Iaşi, inclusiv directori, ca să putem începe anchetele în acele zone - vă daţi seama unde ne găsim. (...) În condiţiile în care vom regândi ca cei care sunt cu simptomatologie uşoară şi medie să fie trataţi acasă sub supraveghere medicală, în mare parte şi de voluntari, iar cei care sunt cadre medicale cu această simptomatologie uşoară vor merge chiar în spitale şi vor îngriji bolnavii", a mai precizat Tătaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Trei factori de risc majori duc la...
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Cercetătorii investighează rolul unor...
Schimbările extreme de temperatură...