Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Rezultatul testului de vineri, 28 februarie, în cazul primului român cu coronavirus a fost negativ. Reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase Matei Balș spun că acesta va fi testat și a treia oară: ”Dacă rezultatul va fi tot negativ atunci pacientul este considerat vindecat și va fi externat. După externare pacientul nu trebuie să mai fie izolat la domiciliu sau în carantină”.
Tot azi au fost confirmate două noi cazuri de infectare cu COVID-19 la un bărbat din județul Maramureș și o femeie din județul Timiș.
”Starea de sănătate a pacienților are, în acest moment, o evoluție pozitivă. În România sunt confirmate trei cazuri de infectare cu virusul COVID – 19 (coronavirus), pentru restul persoanelor testate rezultatele analizelor fiind negative. În contextul aplicării măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu noul coronavirus, autoritățile naționale cu responsabilități în gestionarea acestui tip de eveniment monitorizează permanent situația la nivel național și internațional. În acest moment, 47 de persoane se află în carantină, iar 8.356 de persoane sunt monitorizate la domiciliu”, se mai arată în comunicatul Ministerului Sănătății dat la ora 16.00.
Conform sursei citate, ”diferențele față de datele transmise la ora 10.00 provin din cauza faptului că Direcția de Sănătate Publică Gorj a transmis incorect datele pentru informarea din prima parte a zilei”. Iar în județul Gorj a fost înregistrat un dosar penal pentru neglijență în serviciu, polițiștii și procurorii autosesizându-se ca urmare a informațiilor comunicate public de către Ministerul Sănătății.
Cei de la Ministerul Sănătății reamintesc că a fost operaționalizată linia telefonică TELVERDE 0800800358 destinată cetățenilor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu COVID – 19: ”Programul de funcționare al liniei verde este zilnic, între orele 8.00 și 23.00, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Linia telefonică TELVERDE este strict pentru informarea cetățenilor și nu este un număr de urgență! În cazul în care sunt suspiciuni asupra unor persoane care ar fi contactat virusul, aceste situații trebuie anunțate la numărul unic de urgență 112”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...