Cercetătorii au realizat o...
O analiză publicată pe 30 ianuarie în British Medical Journal (BMJ) arată că un mic dejun consistent nu ajută oamenii să mănânce mai puțin în ziua respectivă, iar cei care iau prima masă a zilei ajung să mănânce mai multe calorii decât dacă săreau peste el.
„Nu ar trebui să schimbăm dietele pentru a include micul dejun când vrem să slăbim. Trebuie să faci ce ți se potrivește cel mai bine", a explicat autorul principal al studiului, Flavia Cicuttini. Ea este șeful Unității musculoscheletale de la Universitatea Monash din Melbourne, Australia.
„Datele arată ca micul dejun are tendința de a crește aportul total de calorii al persoanei respective și contribuie la creșterea globală în greutate", a spus Cicuttini.
Dar ea a remarcat, de asemenea, că nu există nicio soluție universal valabilă pentru a mânca micul dejun. Unora le place să mănânce dimineața, altora nu.
Tim Spector, profesor de epidemiologie genetică la King's College London, autorul recenziei care însoțește studiul, e de acord că e alegerea fiecăruia dacă mănâncă sau nu micul dejun.
Spector, el însuși un consumator de mic dejun, a spus că „fiecare dintre noi are un metabolism unic, un set de gene și microbi intestinali foarte diferiți, și va reacționa la diferite alimente. Recomandările standard nu trebui privite ca pe o rugăciune. Experimentează, ca să afli ce este bine pentru tine"
Studiile anterioare au sugerat că micul dejun ar duce la atingerea unei greutăți mai sănătoase. Dar atât Cicuttini, cât și Spector au subliniat că majoritatea cercetărilor anterioare au fost observaționale. Spector remarcă faptul că unele dintre aceste cercetări au fost chiar „părtinitoare și eronate".
Pentru noul studiu, cercetătorii au analizat 13 studii clinice randomizate controlate care au avut loc în ultimele trei decenii, publicate între 1990 și 2018. Studiile au fost efectuate în principal din Statele Unite sau în Regatul Unit.
Din cele 13 studii incluse, șapte au examinat efectul micului dejun asupra schimbărilor greutății și 10 au examinat efectul acestuia asupra consumului de energie.
Subiecții au avut greutăți diferite, iar unii au fost în mod obișnuit consumatori de mic dejun, în timp ce alții nu. Studiile au monitorizat persoanele în cauză de la o zi sau până la 16 săptămâni.
Rezultatele acestei mega-analize arată că oamenii care au consumat micul dejun au ajuns să mănânce, în ziua respectivă, cu 260 de calorii mai mult decât dacă ar fi sărit peste prima masă a zilei. Apoi, în medie, oamenii care au sărit micul dejun au fost cam jumătate de kilogram mai ușori decât cei care l-au mâncat.
De asemenea, analiza nu a constatat diferențe semnificative în ceea ce privește rata metabolică între cei care mâncau dimineața și cei care nu.
Deși autorii au arătat că există unele neconcordanțe și calități variate în studiile incluse în revizuire, ei au tras concluzia că mâncatul micului dejun nu este o strategie utilă dacă vrei să slăbești.
Potrivit lui Cicuttini, mesajul cheie este că „dacă o persoană își dorește să mănânce micul dejun, foarte bine. Cu toate acestea, nu există dovezi că ar trebui să încurajăm oamenii să ăși schimbe modelul de alimentație pentru a include micul dejun, pentru a preveni creșterea în greutate sau obezitatea".
Dieteticianul Dana White, de la Universitatea Quinnipiac din Hamden, Conn, a spus: „Poate că pentru cei care sunt anti-mic dejun, această revizuire oferă o reasigurare că sărind peste această masă nu vor sabota pierderea în greutate. Dar dacă vă e foame dimineata, nu v-aș spune să ignorați asta".
White a spus că celor care fac exerciții fizice de dimineață le va fi mai greu să renunțe la micul dejun. Dar, ca și în alte momente ale zilei, ea a sugerat să „mâncați când vă este foame și să aveți porții moderate de mâncare".
Și, în timp ce să sari peste micul dejun ar putea să nu fie o greșeală cum de prea multe ori ni s-a spus, nici să sari peste această masă nu va fi suficient ca să-ți reușească dieta, a spus White.
„Aproximativ o treime din populația țărilor dezvoltate sare în mod regulat peste micul dejun, în timp ce mulți alții (inclusiv eu) se bucură de el. Acest lucru nu înseamnă că toți oamenii supraponderali ar beneficia de pe urma renunțatului la micul dejun. Unii oameni sunt programați să prefere să mănânce mâncare mai devreme în timpul zilei și alții mai târziu, ceea ce se potrivește metabolismul nostru personal unic. Nicio singură regulă de dietă nu se potrivește tuturor și liniile directoare privind „dieta cu pași mici" sunt pline informații eronate, par să fie din ce în ce mai contraproductive și să deturneze mesajele de sănătate importante. În timp ce așteptați ca aceste liniile directoare să se schimbe, nu ar fi rău să faceți propriile experimente sărind peste micul dejun”, notează prof. Tim Spector, în recenzia sa.
Studiul, integral (open acces), îl puteți analiza AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Cercetătorii au realizat o...
Autodiagnosticarea pe internet poate...
Depresia postpartum este o condiție...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Proteinele sunt macronutrienți vitali...
Alimentația echilibrată, bogată în...