Schimbările extreme de temperatură...
Menopauza, aceea etapă a vieții în care femeile pășesc după vârsta de 45 de ani, vine cu o serie de provocări, iar un lucru foarte important de reținut, atât de către femei, cât și de către bărbați, în special partenerii acestora, este faptul că menopauza nu trebuie considerată o boală, ci doar o etapă naturală a existenței femeii.
Dr. Alina Dascălu, medic primar obstretică-ginecologie, a demontat câteva dintre miturile care circulă cu privire la menopauză și le îndeamnă pe femei să accepte această nouă condiție pentru a le fi bine și după intrarea în noua etapă.
”Menopauza sperie multe femei, dar menopauza este ceva firesc. La un moment dat toată lumea va ajunge la menopauză, este o stare fiziologică pe care trebuie să o așteptăm și să o înțelegem. Nu trebuie să ne speriem, ci să ne obișnuim cu ea să ne fie fie bine și la menopauză”, a declarat dr. Alina Dascălu, medic primar obstretică-ginecologie, la Vorbește lumea de la Pro TV.
Apare în jurul vârstei 50 de ani. ”Menopauza nu se instalează neapărat în jurul vârstei de 50 de ani, ea poate să apară câteodată mai devreme, menopauza precoce, chiar la 38 sau 40 de ani, sau chiar și după 50 de ani, la 55 sau 60 de ani.
De obicei menopauza are un factor ereditar, fetele sau femeile trebuie să își întrebe mamele cam la ce vârstă au intrat la menopauză. Acum, datorită stresului, a ceea ce mâncăm, ce ne înconjoară, s-a micșorat vârsta la care pacientele intră la menopauză”, a demontat mitul vârstei la care se intră în această etapă a vieții.
Simptomele menopauzei dispar după instalarea acesteia. ”Bufeurile, insomniile, transpirațiile, uscăciunea vaginală, toate sunt simptome care rămân după ce s-a instalat menopauza. Tocmai aici trebuie să lucrăm ca femeile să aibă o stare de bine, pentru că, într-adevăr, insomniile, bufeurile, transpirațiile și uscăciunea vaginală, ceea ce deranjează cel mai mult, rămân”, a explicat medicul, subliniind că există metode prin care acestea pot fi ameliorate, ”sunt multe tratamente, nu există o rețetă standard, ci trebuie personalizat pentru fiecare femeie în parte, pentru că nu toate aceste simptome apar la toate femeile”. Astfel se pot face tratamente medicamentoase hormonale sau non-hormonale.
”Nu toată lumea acceptă acest tratament (n.r. hormonal) sau nu poate fi aplicat la toate femeile. Sunt și alte boli asociate care contraindică așa ceva și atunci avem alte soluții, cu suplimente alimentare sau pentru uscăciunea vaginală există acum o terapie cu laser vaginal sau chiar PRP-ul vaginal”, a mai spus dr. Dascălu.
Menstrele în timpul menopauzei, normale. Potrivit medicului, acestea nu sunt normale, iar explicația este una simplă. ”Menopauza prin asta se și caracterizează, prin lipsa menstruației. În momentul în care femeia nu mai are menstruație, după o perioadă de un an în care nu mai are nicio menstruație, putem să o numim că intră la menopauză. Și atunci, orice sângerare, pe timpul menopauzei, este anormală și trebuie să se prezinte obligatoriu la medic și să se verifice”, mai spune medicul ginecolog.
Ajută la acumularea kilogramelor în plus. ”Nu neapărat te face să acumulezi kilogramele, dar la menopauză, în general, femeile nu mai fac așa de multă mișcare, poate devin mai lente în tot ceea ce fac și atunci acumulează kilograme din alte considerente, nu neapărat că sunt la menopauză”, susține medicul.
Contracepția, necesară și după menopauză. În privința acestui aspect, medicul afirmă că ”dacă într-adevăr menstruația nu a venit o perioadă de o jumătate de an, de exemplu, și apoi revine, poate că în acea jumătate de an poate să mai fie ovulație întâmplătoare și pot rămâne însărcinate. Sunt multe paciente în așa zisa premenopauză care vin cu sarcini neașteptate, crezând că intră la menopauză și de fapt sunt însărcinate.
Sarcină la menopauză. FOTO: Freepik @onlyyouqj
Asistența medicală în timpul menopauzei. Potrivit medicului, în perioada menopauzei pot să apară tot felul de boli, motiv pentru care femeile au nevoie în continuare de asistență medicală specifică. ”Trebuie să meargă la controlul periodic anual, pe lângă faptul că trebuie să se prezinte la ginecolog, ele trebuie să meargă și la un endocrinolog, să verifice inclusiv sânul. Trebuie făcută o ecografie mamară, trebuie să-și verifice densitatea osoasă, pentru că la menopauză oasele devin mai aerate, deci trebuie să meargă la control în continuare. Nu am intrat la menopauză și nu mai exist. Corpul există , e viu”, mai spune medicul.
Analiză pentru identificarea intrării la menopauză. ”Există o analiză prin care se dozează FSH-ul (n.r. hormonul de stimulare foliculară) și în funcție de valoarea pe care o are, cumva preconizăm cam cât mai este până la intrarea la menopauză”, a explicat dr. Alina Dascălu.
Așa cum am precizat deja de menopauză nu scapă nicio femeie, însă, potrivit medicului, ”putem să prelungim starea de premenopauză. În momentul în care femeia intră la menopauză are soluții pentru a ameliora toate aceste aspecte neplăcute, și, într-adevăr femeia trebuie să se simtă bine și la menopauză, pentru că este o stare pe care trebuie acceptăm, și de care nu trebuie să ne fie teamă”, a concluzionat medicul.
Vezi și: Bufeurile, asociate cu menopauza. Care sunt factorii de risc și cum se pot gestiona
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Schimbările extreme de temperatură...
Cercetătorii investighează rolul unor...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
În fiecare an, peste 8,7 milioane de oameni mor din cauza...
Uite trucul simplu care îți usucă...