Memorie, declin. Lucrurile pe care vârstnicii nu le uită

Experimentele universitare arată că seniorii își amintesc lucrurile esențiale
Sunt anumite lucruri pe care oamenii în vârstă și le amintesc destul de bine, susține cercetătorul Alan Castel de la Universitatea din California.

„Amintirile noastre sunt identitatea noastră", consideră Alan Castel, cercetător la Departamentul de Psihologie al Universității din California. Acesta are și o carte publicată la Editura Universitară Oxford care tratează temele sale de interes și care se numește „Better with Age: The Psychology Successful Aging".

Castel a observat în urma cercetătilor sale că sunt multe lucruri pe care vârstnicii și le amintesc destul de bine, scrie ideas.ted.com.

Potrivit sursei citate, a enumerat trei dintre ele, dar a și detaliat cu exemple de ce.

1. Lucrurile esențiale - ce e de interes real? Ca să-și întărească ideea, cercetătorul a creat un experiment care a plecat de la această premisă: subiecților le-a prezentat 20 de obiecte pe care le pot lua cu ei într-o excursie de la medicamente, pașaport, protecție solară, încărcător de telefon, deodorant – și le-a cerut, mai târziu să le spună care sunt cele 20.

„Adulții mai în vârstă (vârsta medie de 68 de ani) și-au amintit mai multe dintre elementele pe care le considerau importante decât adulții mai tineri (vârsta medie de 20,4 ani). De atunci am făcut alte studii care arată că adulții mai în vârstă vor avea o memorie mai mare pentru efectele secundare importante de medicație dintr-o listă lungă pentru alergii periculoase ale nepoților decât adulții mai tineri", concluzionează Castel.

2. Ce au de făcut pe viitor – bătrânii și-au creat moduri prin care să-și amintească ce au de făcut. Un exemplu banal este punerea portofelului lângă ușă sau a medicamentele lângă ochelari. Un studiu a vrut să testeze decalajul între testele de memorie prospective pe bază de laborator și viața reală. Le-a cerut unor vârstnici și adulți tineri să trimită cărți poștale în fiecare săptămână. Oamenii de știință au vrut să vadă care își amintesc să îndeplinească sarcina asta săptămânală și, spre uimirea lor, seniorii au trecut cu brio.

„Desigur, unii adulți mai în vârstă își amintesc să facă lucrurile de modă veche: o scriu într-un calendar/într-o agendă pe care îl consultă în fiecare zi. Când l-am sunat pe John Wood, în vârstă de 97 de ani, un legendar antrenor de baschet, pentru a programa un interviu, el și-a notat în agendă. Apoi, el m-a sunat cu o zi înainte pentru a confirma că încă mai veneam să-l văd - mi-a amintit!", povestește Castel pentru ideas.ted.com.

3. Rețin ce-i intrigă – Într-un studiu în laboratorul său, Alan Castel a adresat următoarele întrebări - ce mamifer doarme cel mai puțin timp ziua? care a fost primul produs care are un cod de bare? care a fost prima națiune care acordă femeilor dreptul de vot? - la seniori și adulți tineri. Participanții au evaluat cu cifre întrebările arătând astfel curiozitatea față de unele răspunsuri. Li s-au spus răspunsurile.

„Adulții mai în vârstă și-au amintit ce au găsit mai curios - și au uitat ce nu li s-a părut interesant. Adulții mai tineri nu au arătat acest model", explică Castel finalul experimentului care a avut loc la o săptămână după prezentarea răspunsurilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel