Interacțiunea dintre acidul oxalic și gadoliniu, factor declanșator în toxicitatea agenților de contrast RMN

rmn - FOTO: Freepik@Drazen Zigic
Un compus prezent în două alimente comune ar putea declanșa o reacție periculoasă în organism după un simplu RMN. Crește major inflamația din organism. "Oamenii au murit după o singură doză", avertizează medicii.

Cercetătorii au descoperit cum acidul oxalic transformă gadoliniul, un metal toxic folosit în agenții de contrast, în nanoparticule care pătrund în organe și pot provoca boli grave. Gadoliniul, metal toxic din agenții de contrast, poate forma nanoparticule în țesuturile umane.

Un studiu recent publicat în Magnetic Resonance Imaging aduce noi dovezi privind modul în care gadoliniul, un metal rar și toxic utilizat în agenții de contrast pentru investigațiile RMN, poate forma nanoparticule în organismul uman, cu potențiale efecte grave asupra sănătății.

Cercetătorii de la Universitatea din New Mexico, coordonați de medicul Brent Wagner, profesor în cadrul Departamentului de Medicină Internă, au identificat rolul acidului oxalic – un compus regăsit în numeroase alimente – în acest proces.

Cea mai gravă boală pe care o cauzează

"Boala cea mai gravă cauzată de agenții de contrast RMN este fibroza sistemică nefrogenică. Oamenii au murit după o singură doză", a explicat Wagner.

Afecțiunea poate determina îngroșarea și întărirea pielii, a inimii și a plămânilor, precum și contracturi dureroase ale articulațiilor.

Gadoliniul persistă în organism ani întregi, chiar și la persoanele fără simptome

Agenții de contrast cu gadoliniu sunt administrați intravenos înainte de un RMN pentru a îmbunătăți calitatea imaginilor. În mod normal, metalul este legat strâns de alți compuși și este eliminat din organism fără efecte adverse.

Totuși, cercetările anterioare au arătat că particule de gadoliniu pot fi detectate în rinichi, creier, sânge și urină chiar și la ani după expunere – inclusiv la persoane care nu au prezentat simptome evidente.

Acidul oxalic – veriga lipsă

În studiul lor, cercetătorii au analizat interacțiunea dintre acidul oxalic și gadoliniu. Acidul oxalic este prezent în mod natural în alimente precum spanacul, rubarba, nucile, fructele de pădure sau ciocolata, și se formează și în organism după consumul de vitamina C.

În experimente de laborator, echipa a demonstrat că acidul oxalic poate declanșa precipitarea gadoliniului din agenții de contrast, ducând la formarea de nanoparticule capabile să pătrundă în celulele organelor.

"Unii oameni pot forma aceste particule, iar alții nu, și s-ar putea să țină de contextul lor metabolic. Poate fi vorba despre o stare în care oxalații sunt în concentrații mari sau în care moleculele sunt mai predispuse să se lege de gadoliniu, ceea ce duce la formarea acestor nanoparticule. Asta ar putea explica de ce unii au simptome severe și un răspuns inflamator major, iar alții nu au nimic", a spus Wagner.

Interacțiunea dintre acidul oxalic și gadoliniu, factor declanșator în toxicitatea agenților de contrast RMN - FOTO: Freepik@myoceanstudio

Evitarea vitaminei C înainte de un RMN cu contrast

Pe baza constatărilor, Wagner atrage atenția asupra posibilelor măsuri de precauție.

"Nu aș lua vitamina C dacă ar trebui să fac un RMN cu substanță de contrast, din cauza reactivității acestui metal. Sper că ne apropiem de momentul în care vom putea face niște recomandări clare pentru acești pacienți", a mai spus Wagner.

Cercetări viitoare și o bază internațională de date pentru identificarea riscurilor

Echipa lucrează în prezent la un registru internațional de pacienți, ce va include mostre de sânge, urină, unghii și păr pentru a evalua acumularea de gadoliniu în organism.

"Vrem să obținem mult mai multe informații pentru a identifica factorii de risc pentru cei cu simptome. Vom întreba ce afecțiuni medicale aveați în momentul expunerii, ce medicamente luați și dacă utilizați suplimente alimentare – pentru că acestea ar putea fi piesele lipsă din puzzleul care explică de ce unii dezvoltă simptome, iar alții par imuni", a mai declarat Wagner.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel