La vârsta a doua, prevenția...
Reprezentanții Societății Naționale de Medicina Familiei / Medicină Generală (SNMF) SNMF atrate atenția guvernanților că medicii de familie nu sunt pregătiți tehnic și nu au resursele de autoprotecție și dezinfecție necesare în lupta contra pandemiei, și că se așteaptă să le primească gratuit.
„Suntem în pragul preluării multor responsabilități pe măsură ce transmiterea infecției cu SARS-CoV-2 va deveni una comunitară. (...) Această perspectivă ne găsește nepregătiți din punct de vedere tehnic, deoarece nu avem resursele de autoprotecție și dezinfecție pe care așteptăm să le primim gratuit. Deși ne-am arătat disponibilitatea de a achiziționa materiale de protecție (chiar la prețuri mult mai mari decât cele anterioare pandemiei), în acest moment nu avem de unde să achiziționăm astfel de materiale", afirmă reprezentanții SNMF.
În condițiile în care va crește nevoia de asistență medicală a populației, „concomitent cu riscul de infectare a personalului" care lucrează în cabinetele medicale, modificările legislative trebuie să aibă pe primul plan protecția personalului medical, care trebuie utilizat exclusiv pentru furnizare a de servicii medicale populației, arată organizația profesională, într-un comunicat.
„Obligarea medicilor de familie să desfășoare activități nemedicale în afara cabinetelor pe de-o parte va scădea capacitatea acestora de a oferi asistență medicală, iar pe de altă parte va crește riscul de infectare a medicilor de familie cu noul coronavirus, ceea ce va lăsa populația deservită fără asistență medicală primară în zona respectivă. Acest fapt va aglomera Unitățile de Primire Urgențe ale spitalelor și va obliga pacienții să parcurgă distanțe mari, fapt ce trebuie evitat pe cât posibil pe perioada epidemiei", spun medicii de familie.
În opinia reprezentanților SNMF, „facilitatea" oferită de decontare a opt consultații pe oră în loc de patru, „aparent o ofertă generoasă", presupune de fapt, din partea medicilor de familie, o „vigilență sporită și efort suplimentar care incumbă responsabilitate majoră". Dar asta nu rezolvă scăderea finanțării medicilor de familie pe perioada pandemiei.
„O astfel de scădere a finanțării nu trebuie să se întâmple în această perioadă de" pandemie „și mai ales cu personalul medical. Practic, într-un război epidemiologic încercăm să facem economie, dar nu pe seama medicilor, oricare ar fi ei. În același sens, în curând vom fi asaltați de solicitări de eliberare a concediilor medicale pentru carantina sau (auto)izolare, deși noi nu am avut o informare uniformă și clară, iar comunicarea cu DSP nu dă semne de îmbunătățire. De asemenea, ni se permite prescrierea medicamentelor fără limitele impuse de HG 720/2008 și fără card de sănătate, însă avem semnale din teritoriu că, din motive tehnice, unele farmacii nu pot elibera fracționat aceste prescripții", mai arată reprezentanții SNMF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La vârsta a doua, prevenția...
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Printr-un gest care durează doar...
Vitamina D, supranumită ”vitamina...