Această vitamină îți protejează...
„Când vine vorba de orice tratament cu medicamente, toată lumea e conștiincioasă și responsabilă - ținem cont de ore, de asocierea (sau nu) cu alimentele și alcoolul. Recomandările din prospecte sunt citite cu sfințenie și chiar ajugem să complicăm lucrurile de frică să nu greșim. Din fericire, situația e mai simplă în realitate, între medicamente și alimente nu există interacțiuni care să ne pună sănătatea în pericol. E vorba mai degrabă de posibilitatea de a crește sau a diminua efectul unui medicament în funcție de gradul de umplere al stomacului și de compoziția mesei, însă efectul este minor”, consideră dr. Mihaela Bilic.
Medicamente și alimente: după masă pentru a proteja stomacul
„Câteodată medicamentele sunt mai eficiente și au mai puține efecte secundare dacă sunt administrate la masă, când stomacul este plin. Explicația vine din faptul că secrețiile gastrice acide eliberează substanțele active mai rapid, iar pereții stomacului sunt protejați de contactul direct cu eventualele produse agresive (de exemplu aspirina). Cele mai multe medicamente sunt avantajate de un stomac plin, au timp să se dizolve și să ajungă în intestin gata de a fi absorbite. Atenție însă, asta nu înseamnă că ele nu-și fac efectul dacă sunt luate pe burta goală sau, și mai important, asta nu înseamnă că trebuie să mâncăm de câte ori luăm medicamente”, explică pe pagina sa de facebook dr. Mihaela Bilic.
Atenție însă la alcool, suc de grapefruit și lapte!
Există însă câteva interacțiuni de care trebuie să ținem seama și culmea e că ele țin mai mult de băuturi decât de mâncare. Iată ce recomandă dr. Mihaela Bilic.
„- Alcoolul este principalul dușman al medicamentelor și nu pentru că le blochează efectul, ci pentru că îl intensifică. Consumul de alcool solicită funcțiile hepatice, organismul având ca prioritate eliminarea acestui toxic, astfel încât substanțele active din medicamente nu vor mai fi metabolizate și descompuse la fel de repede pentru că ficatul e "ocupat" cu alcoolul. Alcoolul trebuie evitat în cazul tratamentului cu tranchilizante, anxiolitice, antidepresive, antialergice sau analgezice, deoarece intensifică substanțial efectul calmant al acestora. Există și un contraefect: medicamentele reduc aciditatea din stomac, ca urmare alcoolul se absoarbe mai repede și efectele lui vor fi duble. Când luați medicamente cu alcool o să aveți impresia că ați băut de 2 ori mai mult!
- Sucul de grapefruit, deși sănătos la prima vedere, influențează negativ peste 20 tipuri de medicamente, de la antihipertensive și anticoagulante, până la antihistaminice, sedative, antivirale etc. De vină este un flavonoid numit naringenină, prezent în grapefruit și absent în restul citricelor. Acest fitonutrient blochează enzimele responsabile de metabolizarea medicamentelor, fapt care duce la acumularea de substanțe active cu efect potențial nociv în organism.
- Laptele este cel de al treilea lichid ce poate interfera cu medicamentele, de data asta fiind vorba de formarea unor compuși insolubili între calciul din lapte și substanțele active din structura medicamentului, compuși ce nu pot fi absorbiți și folosiți în organism. Suplimentar asocierea lapte - medicamente poate determina iritație gastrică și reflux, deoarece laptele crește aciditatea în tubul digestiv și dizolvă mai rapid pelicula protectoare a multor pilule.
Recomandarea finală se vrea una simplă și de bun simț: luați medicamentele cu apă și mâncați ca de obicei - boala nu e un motiv de a umple stomacul cu alimente... de frica pastilelor.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...
Zgomotul alimentar, o preocupare...