Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
După doi ani de pandemie, cu izolare socială, dar mai ales una emoțională, printre cei mai afectați dintre noi se numără tinerii.
”Ce ne facem cu tinerii? S-a schimbat profilul pacientului și în ceea ce privește tânărul. Tinerii vin cu anxietate, cu depresie, cu atacuri de panică. Vin și ei cu manifestări multiple și dezorientați și debusolați. Accesul sau adresarea pacienților tineri este mult mai mare la ora actuală.
O problemă pe care aș vrea să o remarc. Va fi o explozie de patologie de domeniu psihiatric, de domeniul psihologic. Trebuie să fim pregătiți pentru acest lucru.
Și aș mai pune o problemă: long-COVID. Când spunem acest lucru, și la ora actuală ne confruntăm cu acest lucru: o simptomatologie care depășește 12 săptămâni, poate și mai mult, este vorba de convalescență. Este vorba de pacienții care necesită o respitalizare, aceștia sunt pacienții care au afectare multi-organ, care au nevoie de o consultare interdisciplinară. Trebuie să îi avem în vedere, pentru că este o suferință reală, iar pentru a-i rezolva presupune o abordare mult mai complexă”, a explicat Prof. Univ. Dr. Cătălina ARSENESCU GEORGESCU, Universitatea de Medicina și Farmacie ”Gr.T.Popa” în cadrul dezbaterii ”Doi ani de la primul lock-down. Riscuri și amenințări de sănătate în era post-COVID”.
Cătălina Trifan, medic primar Medicina Interna și Șef secție Medicină Internă, SANADOR, a vorbit despre long-COVID și simptomele care apar după boală.
Întrebată despre problemele de coagulare a sângelui și dacă pacienții care au montat stent sau o patologie cardio-vasculară, deci comorbidități, ar trebui să ia măsuri de protecție sau anticoagulante după COVID-19, Cătălina Trifan a spus că: "pacienții care sunt la risc de a dezvolta tromboze, prin statusul lor cardiac, prin afecțiunile existente, obligatoriu în această afecțiune vor lua tratament anticoagulant, pentru că se va adăuga la statusul lor această hipercoagulabilitate indusă de boală.
Chiar dacă nu au simptome, este mult mai bine să prevenim decât să tratăm, iar hipercoagulabilitatea cu trombozele care au fost declarate și verificate de foarte mulți medici cardiologi sunt un argument pentru tratamentul cu anticoagulant la toți cei care sunt la risc de a dezvolta tromboză".
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...