Maria Dragomiroiu, ingredientul cu care se spală pe față pentru un ten FĂRĂ riduri: Nu se mai poate, trebuie să faci ceva

Maria Dragomiroiu - Foto: Facebook Maria Dragomiroiu
Maria Dragomiroiu a vorbit despre ritualul de îngrijire pe care îl are pentru a-și menține tenul fără riduri, dar și despre alimentația sa.

Maria Dragomiroiu a vorbit despre ritualul de îngrijire pe care îl are pentru a-și menține tenul fără riduri, dar ne-a dezvăluit și informații din culisele zilei ei de naștere.

Maria Dragomiroiu este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică populară din România. Marea artistă a împlinit recent vârsta de 67 de ani, însă pare că timpul nu-și face deloc simțit prezența asupra fizicului ei și asupra tenului veșnic tânăr. Cântăreața de muzică populară reușește acest lucru, în ciuda stresului zilnic la care este supusă și în ciuda orelor târzii la care se culcă în fiecare noapte.

Maria Dragomiroiu a vorbit despre ritualul de îngrijire peste care nu trece niciodată seara și despre cum reușește să își mențină tenul tânăr. 

"Eu mă culc numai pe la 2-3 noaptea și dimineața, rar mă trezesc după 9, de obicei atunci mă trezesc, pentru că începe altă zi, cu alte probleme, care trebuie rezolvate, tocmai din acest motiv este și acest stres, care obosește omul. Eu nu sunt scutită de el. Am de toate și, de multe ori, mai multe greutăți, fericirea și bucuria trece repede, dar te încarcă. Eu nu fac nimic special pentru a mă menține, nu merg să mă întrețin nicăieri, muncesc foarte mult fizic, prin curte totul e făcut de mine, pentru că asta este și o terapie. Eu doar nu tund iarba, pentru că nu am timp, în rest fac tot, aranjez toate floricelele, vorbesc cu ele", a declarat Maria Dragomiroiu, pentru Spectacola.

Ritualul peste care artista nu trece niciodată seara

Chiar dacă nu petrece timp în saloanele de înfrumusețare, artista de muzică populară ne-a mărturisit faptul că are mare grijă de tenul ei, iar seara nu trece niciodată peste un ritual.

"Eu nu mă culc până nu mă demachiez, spălându-mă cu săpun de casă, altfel machiajul nu se ia, cu demachiant, adică eu nu simt. Având un ten foarte uscat, trebuie să mă dau cu orice fel de alifii, nu neapărat sofisticate, poate să fie și ulei, mă dau cu ulei de cocos, trebuie să fie gras, pentru că altfel mă strânge fața și nu pot să dorm.

Am grijă de mine, nu pot să zic că sunt așa de la Dumnezeu, suntem toți la fel, trece vârsta peste noi, dar am grijă. Nu merg la cosmetică, pentru că nu am timp, aș merge, așa că mai fac un masaj, am grijă de fața mea categoric, sunt multe modalități acum", a mai povestit artista. 

Cum se menține Maria Dragomiroiu în formă

Chiar dacă recunoaște faptul că nu este adepta unui stil de viață sănătos și are o slăbiciune, când vine vorba despre mâncare, marea artistă nu uită să se cântărească frecvent. Când observă faptul că a acumulat câteva kilograme în plus, Maria Dragomiroiu ia imediat atitudine.

"Eu stau cu cântarul lângă mine și nu aștept să se adune zeci de kilograme, ca să nu pot să mai fac nimic. Când ai văzut că a trecut un kilogram, două, maxim trei, gata. Nu se mai poate, trebuie să faci ceva. Eu nu mănânc sănătos, pentru că sunt gurmandă. Mănânc din toate, dar puțin. Dacă astăzi am mâncat, mâine nu mai mănânc, nu nimic, dar trebuie să fac ceva. Ori mănânc brânzeturi sau numai fructe, ori numai carne, ceva care să mă ajute să dau înapoi. Acum am vreo trei kilograme în plus, dar scap eu și de astea, nu mă las.

Stresul nu te ajută. Dacă aș avea și eu o zi într-o lună să stau relaxată, aș fi cea mai fericită. Să nu am nimic de făcut, dar nu se poate. E greu când stai stresat, multă lume se îngrașă în felul ăsta", a continuat aceasta.

”Asta este o bilă neagră pentru mine”

De ziua sa de naștere, Maria Dragomiroiu s-a bucurat de o petrecere foarte mare, în propria curte și împreună cu cei mai apropiați prieteni. După ce toată lumea a plecat, interpreta a trebuit să se ocupe singură de curățenie și să pună totul fix în locul în care erau. Acesta este și un defect al ei, după cum recunoaște chiar artista.

„Acum fac curat, e totul pe capul meu. O să mă odihnesc după ce fac curățenie, pentru că la mine trebuie să rămână bec, altfel nu se poate. Asta este o bilă neagră pentru mine, sunt prea exigentă, nu suport să fie mizerie, să nu fie lucrurile la locul lor, sunt doamna scamă. Nu știe nimeni unde să-mi pună lucrurile, așa că eu mă ocup și pun totul la locul lui și după aceea mă simt și eu bine, dar rămâne foarte puțin timp, câteva minute pe zi să zic”, a mai spus artista.

Cum a petrecut artista de ziua sa de naștere și ce i-a organizat soțul - citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel