Mai mulți de 50 de medici de familie, răpuși de COVID. Dr Daciana Toma: nu știu să vă spun despre asistenții medicali

Doctor, mască. Foto: Ashkan Forouzani / Unsplash
EXCLUSIV
Medicul Daciana Toma, secretar al Societăţii Naționale de Medicina Familiei (SNMF), a vorbit la Interviurile DC News și DC Medical și despre cum pandemia COVID a afectat doctorii de familie.

2020 ”a fost un an cu foarte multe provocări. A fost un an foarte greu şi obişnuiesc să spun faptul că a fost un an greu indiferent la ce palier ne raportăm: că vorbim de profesional, că vorbim de plan administrativ”, spune medicul Daciana Toma, secretar al Societății Naționale de Medicina Familiei, la Interviurile DC News și DC Medical.

”Purtăm și grija echipelor. Noi zicem că sunt echipele noastre. Ești un om cu 2-3 angajați. Unii avem contabil, avem tot felul de contracte legate de raporturile de muncă. Avem asistent, avem îngrijitoare; (...) Pe de altă parte, și noi suntem oameni, și noi avem familii, şi ne-am gândit în tot acest an ce ducem acasă, ducem COVID-ul, nu-l ducem. (...) Cu toţii am avut grija asta. Au fost victime printre medicii de familie, am avut şi noi membri ai familiei care s-au îmbolnăvit, nici nu mai contează de unde; am avut toate problemele, și cele pe care le are populația generală, și ale doctorilor. (...)

A fost un an dificil. Până la urmă, și noi, medicii de familie, suntem pacienţi la rândul nostru. Medicul vorbește ca și cum 24 din 24 de ore e medic, ca și cum el niciodată nu e pacient, deși asta e cu vârsta. Și noi facem o serie de afecțiuni și suntem la risc de a face tot felul de afecțiuni. (...) Știu că dintre medicii de familie mai mulți de 50 dintre colegii noştri i-am pierdut din cauza COVID-ului. Nu știu să vă spun despre asistenții medicali. Recunosc că nu am astfel de date. De îmbolnăvit sunt mult mai mulți colegi care au fost infectați cu SARS-CoV-2”, a afirmat medicul Daciana Toma.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel