Mai multe persoane, cercetate pentru certificate de vaccinare false

Vaccinare
Mai multe persoane sunt cercetate într-un dosar în legătură cu eliberarea unor certificate de vaccinare false. 

Mai multe persoane din judeţele Buzău, Giurgiu şi Ilfov sunt cercetate într-un dosar legat de eliberarea unor certificate de vaccinare false. Vaccinarea „la chiuvetă” ar fi avut loc într-un cabinet medical individual din Giurgiu, iar oamenii legii au efectuat percheziții în acest sens, arată IPJ Buzău.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Buzău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au efectuat, în cursul zilei de miercuri, cinci percheziţii domiciliare în judeţele Buzău, Giurgiu şi Ilfov, în urma cărora 8 persoane au fost conduse la audieri.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada 2021-2022, patru buzoieni cu vârste cuprinse între 26 şi 52 de ani, ar fi beneficiat de vaccinare anti-COVID, vaccinare care s-ar fi realizat în mod fictiv, scopul fiind obţinerea certificatului specific. Intermediarii acestei acţiuni ar fi fost mai mulţi angajaţi ai unui cabinet medical individual din Giurgiu, persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 61 de ani", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Buzău.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe documente, înscrisuri şi medii de stocare şi au fost puse în executare 8 mandate de aducere, persoanele cercetate fiind conduse la sediul Poliţiei pentru audieri, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals.

"Având în vedere posibilitatea extinderii cercetărilor atât cu privire la numărul persoanelor implicate, cât şi cu privire la faptele săvârşite, dosarul penal a fost declinat spre competentă soluţionare unităţii de parchet", se mai menţionează în comunicat.

Activităţile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, la percheziţii participând poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Buzău şi Giurgiu şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Băutura miraculoasă pe care o subestimăm zilnic. De ce este importantă pe măsură ce îmbătrânim
Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel