Linii telefonice pentru consiliere psihologică pe tema COVID-19: unde au fost înființate

Ce faci când ești izolat la domiciliu
Cinci linii telefonice au fost înființate pentru ca persoanele care au de suferit din cauza pandemiei să poată primi consiliere gratuit

Cinci linii telefonice prin care se oferă consiliere psihologică gratuită au fost înfiinţate de autorităţile din Arad şi vor deveni operaţionale de miercuri. Aici vor putea apela atât persoane infectate cu SARS-CoV-2, izolate sau în carantină, cât şi persoane care se simt afectate de starea generată de pandemie.
Liniile telefonice au fost înfiinţate în baza unui protocol de colaborare încheiat între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad, având ca scop asigurarea suportului psihologic "de care arădenii au nevoie în această perioadă".
„Toţi cei care se simt afectaţi trebuie să ştie că nu sunt singuri şi că la celălalt capăt al firului se află specialiştii noştri care îi pot consilia şi îi vor ajuta să treacă mult mai uşor peste efectele bolii, tratamentului sau perioadei de izolare. Categoriile cele mai predispuse la anxietate sunt vârstnicii sau adulţii cu tulburări emoţionale, însă chiar şi copiii se pot simţi afectaţi de presiunea cotidiană cauzată de avalanşa de informaţii contradictorii care se rostogolesc în spaţiul public", a declarat, marţi, directorul DGASPC Arad, Erika Stark.
Şeful DSP, Horea Timiş, a spus că "scopul acestei iniţiative este de a le oferi arădenilor suport emoţional specializat, sfaturi şi recomandări pentru a depăşi cât mai uşor presiunea psihologică la care pandemia i-a supus pe mulţi dintre cei care s-au întâlnit deja cu efectele acestei boli".
Consilierea telefonică gratuită este asigurată de cinci psihologi, care vor răspunde la numerele: 0736 272 015, 0736 272 228, 0736 272 543, 0799 683 892 şi 0736 272 701.
Specialiştii vor răspunde la apeluri de luni până vineri, între orele 09.00-19.00. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel