Schimbările extreme de temperatură...
Lentilele heliomate au capacitatea de a-şi schimba culoarea în funcţie de intensitatea luminii de afară. Lentilele heliomate sunt recomandate persoanelor care suferă de afecțiuni ale ochiului. Culoarea lentilelor heliomate se va închide în timpul expunerii la soare.
Lentilele reacţionează la radiaţiile ultraviolete din natură, pentru a-ţi oferi mai mult confort. Astfel, poţi renunţa la ochelarii de soare, pe timpul zilelor însorite.
Vezi și: Cum protejăm copiii de caniculă. Ciuhodaru: Nu au capacitatea de a aprecia corect pericolul
Lentilele heliomate sau fotocromatice pot fi utilizate de oricine, dar sunt mai ales recomandate în anumite cazuri:
- Persoanele care suferă de fotofobie sau sensibilitate crescută la lumină
- Pacienții cu cataractă sau diabet
- Pacienții care urmează anumite tratamente care pot cauza fotofobie
- Copiii – ochii copiilor sunt mai vulnerabili la radiații UV
- Cei care au suferit intervenții chirurgicale oftalmologice
- Lentilele heliomate oferă o vedere optimă în oricare condiții de lumină, notează medicul oftalmolog Daniel Anghelescu.
De regulă, lentilele heliomate se aleg în funcţie de gradul de închidere al culorii. Astfel, poţi alege între lentile verzi, lentile maro, care au putere de reacţie la lumina de 86%, lentile heliomate gri, care se pot închide până la 90-92%. În funcţie de culoarea aleasă, le poţi asorta la orice nuanţă de rama sau stil.
Lentilele heliomate conţin molecule organice pe bază de carbon, care îşi subtil structura moleculară în momentul în care sesizează lumina ultravioletă. Trecerea de la incolor la culoarea închisă se face uşor diferit, în funcţie de calitatea lentilei. Diferenţă poate fi de la 10 secunde, la cel mult 2-3 minute.
Sunt afectate de temperaturile scăzute. Lentilele heliomate sunt afectate de frig, astfel încât pot reacționa mai greu la razele ultraviolete, iar tranziția poate dura mai mult. De asemenea, ca orice alte lentile, se aburesc la schimbarea de temperatură.
Este posibil să nu fie polarizate. Majoritatea lentilelor heliomate nu sunt polarizate, astfel încât intensitatea luminoasă resimțită este maximă.
Este posibil să nu vă ofere protecție 100%. În funcție de firma producătoare, culoarea acestora se închide mai mult, sau mai puțin. De asemenea, unele se închid mai repede la culoare, altele mai greu.
Nu se închid destul de mult în mașină. Având în vedere că lentilele heliomate reacționează numai la razele ultraviolete, și că unele parbrize au filtre de protecție împotriva UV, este posibil ca acestea să nu se închidă la culoare atât de mult în mașină încât să vă simțiți confortabil.
Dr. Hayfa Masri, medic specialist oftalmologie la Spitalul Clinic SANADOR ne-a vorbit despre afecțiunile ochilor pe care le putem dezvolta pe timpul verii.
"Odată cu venirea anotimpului călduros, crește riscul de a dezvolta diverse afecțiuni oculare. Canicula, transpirația excesivă, poluarea și praful favorizează apariția blefaritelor și a conjunctivitelor infecțioase sau alergice. Expunerea îndelungată fără protecție la radiațiile ultraviolete duce la apariția arsurilor corneene (fotokeratită) și retiniene (retinopatie solară). De asemenea, pe termen lung, expunerea excesivă favorizează apariția leziunilor degenerative (pterigion, pinguecula), cataractă și cancere", spune medicul Hayfa Masri.
"Este recomandat ca ochelarii de soare să fie achiziționați doar de la magazinele de specialitate. Pe lângă faptul că trebuie să se potrivească fizionomiei fiecăruia dintre noi și să fie la modă, când cumpărăm o pereche nouă trebuie sa verificăm:
Marcajul CE, care confirmă faptul că lentilele corespund standardelor europene. Categoria de filtru (de 0 la 4). Ochelarii trebuie să blocheze 99–100% din radiația UV (standardul UV400). Culorile lentilelor trebuie alese în funcție de mediul în care îi vom purta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Schimbările extreme de temperatură...
Cercetătorii investighează rolul unor...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
În fiecare an, peste 8,7 milioane de oameni mor din cauza...
Uite trucul simplu care îți usucă...