Cercetătorii au realizat o...
Laptele matern este contaminat cu microplastic. Pentru prima dată, microplasticul a fost detectat în laptele matern, iar medicii sunt îngrijorați de potențialul impact asupa sugarilor.
Sugarii sunt deosebit de vulnerabili la contaminanţii chimici, iar oamenii de ştiinţă au spus că este nevoie urgentă de cercetări suplimentare. Dar ei au subliniat că alăptarea a rămas de departe cea mai bună modalitate de a hrăni un copil.
Probele de lapte matern au fost prelevate de la 34 de mame sănătoase din Roma, la o săptămână după ce au născut. Microplasticele au fost detectate la 75% dintre ele. Cercetările anterioare au arătat efecte toxice ale microplasticelor în liniile celulare umane, animalele de laborator şi fauna marine, dar impactul asupra oamenilor rămâne necunoscut. Plasticele conţin adesea substanţe chimice nocive, cum ar fi ftalaţii, care au mai fost găsiţi în laptele matern, arată The Guardian.
Oamenii de ştiinţă au înregistrat consumul de alimente şi băuturi în ambalaje de plastic şi fructe de mare al mamelor, precum şi utilizarea produselor de igienă personală care conţin plastic. Dar nu au găsit nicio corelaţie cu prezenţa microplasticelor. Acest lucru sugerează că prezenţa microplasticelor în mediu „face expunerea umană inevitabilă", au spus cercetătorii, deşi studii mai ample în viitor pot identifica anumiţi factori de risc.
Vezi și: 7 alimente care aduc fericirea. Cum îți influențează starea de spirit
„Aşadar, dovada prezenţei microplasticelor în laptele matern creşte îngrijorarea noastră faţă de populaţia extrem de vulnerabilă de sugari. Va fi crucial să se evalueze modalităţile de reducere a expunerii la aceşti contaminanţi în timpul sarcinii şi alăptării.
Dar trebuie subliniat că avantajele alăptării sunt mult mai mari decât dezavantajele cauzate de prezenţa microplasticelor poluante. Studii precum al nostru nu trebuie să reducă alăptarea copiilor, ci trebuie să crească gradul de conştientizare a publicului pentru a determina politicienii să promoveze legi care reduc poluarea", a spus dr. Valentina Notarstefano, de la Università Politecnica delle Marche, din Ancona, Italia.
Alte cercetări recente au arătat că bebeluşii hrăniţi cu biberon ar putea înghiţi milioane de microplastice pe zi şi că laptele de vacă poate conţine microplastice.
Cantităţi uriaşe de deşeuri de plastic sunt aruncate în mediu, iar microplasticele contaminează întreaga planetă, de la vârful Muntelui Everest până la cele mai adânci oceane. Oamenii consumă particulele minuscule prin alimente şi apă, şi le inspiră, şi au fost găsite în fecalele bebeluşilor şi adulţilor.
Cercetarea laptelui matern, publicată în revista Polymers, a descoperit microplastice compuse din polietilenă, PVC şi polipropilenă, care se găsesc toate în ambalaje. Cercetătorii nu au putut analiza particule mai mici de 2 microni şi este probabil să fie prezente particule mai mici de plastic. Probele de lapte matern au fost colectate, depozitate şi analizate fără utilizarea de materiale plastice, iar probele de control au fost, de asemenea, prelucrate pentru a exclude contaminarea.
Microplasticele au fost dezvăluite a fi prezente în sângele uman în martie de către o echipă condusă de profesorul Dick Vethaak, la Vrije Universiteit Amsterdam din Olanda.
”Noul studiu oferă dovezi preliminare că microplasticele sunt prezente în laptele matern uman (dar) sunt necesare urgent mai multe studii cu un număr mai mare de probe şi, de preferinţă, folosind alte metode, pentru a confirma acest lucru. Ne străduim să colectăm aceste date", a spus el.
Microplasticele, particulele de plastic de dimensiuni de sub 5 mm, ajung în mediul mediul înconjurător, unde rapid sunt colonizare de microorganisme. Potrivit unui studiu citat de Medical News Today, aceste microplastice pot transporta viruși.
Cercetările anterioare sugerează că agenții patogeni umani și animali ar putea fi capabili să facă ”autostopul” pe microplastice și astfel să se răspândească în diferite zone.
Deși stațiile de epurare a apelor uzate elimină până la 99% din microplasticele din apele uzate, acestea rămân una dintre principalele surse prin care microplasticele pătrund în mediul înconjurător.
Acest lucru prezintă un risc ca agenții patogeni din deșeurile umane să se atașeze la coloniile bacteriene cunoscute sub numele de biofilme de pe materialele plastice.
Știind dacă agenții patogeni care se află în biofilmele de microplastice rămân sau nu infecțioși ar putea ajuta inițiativele de sănătate publică.
Recent, cercetătorii au evaluat stabilitatea virușilor atunci când sunt scufundați în apă care conține microplastice.
Aceștia au constatat că virusurile atașate la biofilmele de microplastic erau mai stabile decât atunci când se aflau doar în apă.
Studiul a fost publicat în Environmental Pollution.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Cercetătorii au realizat o...
Autodiagnosticarea pe internet poate...
Depresia postpartum este o condiție...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Proteinele sunt macronutrienți vitali...
Alimentația echilibrată, bogată în...